- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 1-11-2019, ora 17:14
- Administrativ
GĂVANA: PRIMĂRIA ȘI POLIȚIA LOCALĂ, „PARALIZATE” ÎN FAȚA BLOCULUI CU AUTORIZAȚIA SUSPENDATĂ
Lucrările la blocul de pe strada Mircea Eliade (varianta Găvana), bloc care are autorizația de construire suspendată de drept în urma unui proces aflat pe rolul Tribunalului Argeș, trebuie să înceteze.
Citiți și: Atenție! Amenzi usturătoare la bloc de sărbători!Aceasta a fost concluzia clară a primarului Cornel Ionică, după ce ePitești l-a chestionat la începutul lunii trecute pe marginea subiectului, așa spune și legislația. Mai mult, Primăria l-a informat pe beneficiarul proiectului, în scris, pe 14 octombrie 2019, că lucrările trebuie să înceteze, potrivit unui răspuns pe care publicația noastră l-a primit de la Biroul de presă al instituției.
Deși pare ireal, încă se lucrează la blocul de pe Mircea Eliade! Am constatat-o în repetate rânduri. De ce? Am vrut să aflăm acest lucru de la municipalitate. Am înaintat către Primăria Pitești o nouă cerere în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Citiți și: Reguli șocante impuse la bloc! Ce restricții îi revoltă pe locatariAm întrebat, punctual, dacă Primăria a luat măsuri, prin instituțiile/serviciile abilitate, pentru ca lucrările la blocul de pe Mircea Eliade să înceteze, dacă da, care sunt acestea și ce se întâmplă cu aplicarea lor.
Răspunsul municipalității este uluitor! Primăria aruncă responsabilitatea în cârca Poliției Locale, precizându-ne că, pe 18 octombrie 2019, instituției i s-a cerut să desfășoare „acțiuni de control și verificare” la blocul în cauză (click pe imagine pentru detalii):
Ce s-a întâmplat cu aceste acțiuni? Am întrebat, așa cum era normal, la Poliția Locală Pitești. Iar la Poliția Locală bate… vântul. Este liniște și este pace și niciun reprezentant al instituției cu care am luat legătura nu ne-a putut spune, concret, dacă, de pildă, vreun agent a mers la fața locului!!! Ni s-a spus, în schimb, că luni vom primi un răspuns oficial. Îl așteptăm cu interes!
Primăria aruncă pisica în curtea Poliției Locale și ambele instituții sunt „paralizate” atunci când vine vorba de rezolvarea situației din Găvana. În ciuda legislației, în ciuda afirmațiilor clare ale celor implicați (inclusiv a primarului Ionică), nimeni nu ia măsuri concrete pentru ca lucrările la blocul din Găvana să fie sistate.
Instituția Prefectului – Județul Argeș cere în instanță anularea autorizației de construire a blocului de pe strada Mircea Eliade, act emis de municipalitatea piteșteană.
Deși a fost anunțat oficial în urmă cu aproximativ o lună de municipalitate (după cum ne-a declarat primarul Piteștiului) că lucrările trebuie sistate, beneficiarul știa, încă de la jumătatea lunii august, când Instituția Prefectului – Județul Argeș l-a dat în judecată, că actul a fost suspendat. Acest fapt ne-a fost precizat de Tribunalul Argeș și recunoscut, telefonic, și de arhitectul-șef al orașului, Cătălin Ghiță.
Mai multe amănunte despre acest subiect, pe care îl vom urmări în continuare, puteți (re)citi AICI.