263 X 587 CUMPANA 1

Investiție majoră la un liceu din Pitești: Veste uriașă pentru elevi!

Investiție majoră la un liceu din Pitești: Veste uriașă pentru elevi!

Astăzi, 29 septembrie 2025, a avut loc recepția parțială a lucrărilor din cadrul proiectului de investiții în infrastructura școlară ce vizează renovarea energetică a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

Potrivit reprezentanților administrației locale, 10 clase și laboratoare au fost deja finalizate, acestea urmând să fie utilizate de elevi și profesori în procesul educațional, transmite municipalitatea.

Cei 430 de elevi ai liceului se vor întoarce astfel în sălile lor, după două săptămâni în care au fost relocați temporar la Centrul Universitar Pitești.

Pentru început, aceștia vor învăța în două schimburi, până la finalizarea completă a lucrărilor.

Investiție majoră la un liceu din Pitești: Veste uriașă pentru elevi!

Proiectul de reabilitare beneficiază de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are ca obiective principale creșterea eficienței energetice a clădirii și reducerea riscului la incendiu, aspecte esențiale pentru siguranța elevilor și a cadrelor didactice.

930 x122 grota rece
New Profesional Consult-555×222

Investiția se înscrie în strategia mai amplă de modernizare a unităților de învățământ din municipiul Pitești, menită să ofere condiții moderne pentru educație și să reducă impactul asupra mediului.

New Profesional Consult 570×90
263×587 MAIA