Eurial 930 x 122

2016

MAI ÎNTÂI AMENZILE, APOI DĂRILE LOCALE

Primăria Mioveni face un anunț important pentru contribuabilii care au de plătit amenzi contravenționale.

Citiți și: Mega-acțiune a poliției! Sute de șoferi amendați!

Instituția anunță că din anul 2016 aceștia nu își vor mai putea achita impozitele locale (pentru locuință, teren, mașină) dacă înainte nu își vor plăti amenzile, în ordinea vechimii. Este vorba, în principal, de amenzi date de Poliţia Rutieră sau de Poliţia Locală pentru încălcarea normelor de circulaţie, de parcare sau de convieţuire şi ordine publică.

Potrivit sursei citate, excepție de la această nouă regulă fac taxele de orice fel (taxe judiciare de timbru, taxa specială pentru colectare, transport şi depozitare gunoi menajer, etc.), care pot fi plătite chiar și în condițiile în care amenzile contravenționale încă nu au fost achitate.

Citiți și: Atenție! Amenzi uriașe pentru șoferii care fac asta de sărbători

Până în acest an contribuabilii puteau alege ce tipuri de datorii plătesc mai întâi la bugetele locale. Noul Cod de procedură fiscală modifică ordinea de stingere a obligaţiilor fiscale. Astfel, este prevăzut că “în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală.”

HerasMed (555 x 222 px)
HerasMed (570 x 90 px)