imm 263×587

S-a decis câți oameni vor fi concediați din primării

S-a decis câți oameni vor fi concediați din primării

S-a decis câți oameni vor fi concediați din primării

Liderii Coaliției de guvernare au stabilit, marți, noile măsuri privind reducerea aparatului bugetar, potrivit unor surse politice citate de Antena3.ro.

930 x122 grota rece
Posada Curtea de Arges 555×222

În administrația locală, urmează să fie eliminate 10% dintre posturile efectiv ocupate, însă peste 700 de primării vor fi exceptate de la aceste concedieri, întrucât „nu au exagerat cu angajările”, au precizat sursele.

Reduceri și în prefecturi și ministere

În cazul prefecturilor, procentul de reducere va fi de 20%, iar pentru ministere și agențiile guvernamentale, Coaliția a decis o diminuare a anvelopei salariale cu 10%.

S-a decis câți oameni vor fi concediați din primării

Totuși, fiecare minister va fi analizat separat, pentru că există instituții care pot renunța la mai mulți angajați și altele, precum Ministerul Culturii, care funcționează deja cu personal minim.

Termen de 60 de zile pentru reorganizare

Miniștrii au primit un termen de 60 de zile pentru a prezenta planurile de reorganizare a instituțiilor pe care le conduc.

Acestea vor fi înaintate Coaliției în ședința de săptămâna viitoare.

Concedierile, cel mai devreme din 1 ianuarie 2026

Legile privind reducerile de personal trebuie adoptate înaintea Legii Bugetului pe 2026, însă liderii Coaliției anticipează posibile contestații la Curtea Constituțională, ceea ce ar putea amâna aplicarea concedierilor programate pentru începutul anului viitor.

Sursa: antena3cnn.ro

Eurial 930 x 122 eurial
555*222 supernova

S-a decis câți oameni vor fi concediați din primării

New Profesional Consult 570×90
263×587-2 Grota Rece