263 X 587 CUMPANA 1

Ar putea fi interzise. Ce nu o să mai vedem la televizor

Reclamele la cazinouri, jocuri de noroc sau pariuri ar putea fi interzise în viitorul apropiat. Asta presupune un proiect legislativ aflat, de puțină vreme, în dezbaterea senatorilor.

Potrivit avocatnet.ro, atât Legea 148/2000 privind publicitatea, cât și Legea 504/2002 a audiovizualului urmează să fie modificate prin proiectul de lege de la Senat, astfel încât reclamele care promovează cazinourile, jocurile de noroc sau pariurile sportive să fie interzise.

930 x122 grota rece
555x222px- Euro Metal Show

Interdicția nu va viza activitatea acestora, ci doar promovarea serviciilor oferite, care produc dependență.

Astfel, nici pe stradă, și nici la televizor nu vom mai vedea astfel de spoturi, respectiv afișe publicitare. Acest proiect de lege este creat pe modelul interdicției actuale pentru țigări.

„Este important de precizat faptul că promovarea comercială agresivă a jocurilor de noroc sau a pariurilor afectează negativ, în mod principal, copiii şi tinerii care, indiferent de intervalul orar de difuzare a spoturilor publicitare, sunt cei mai predispuşi la adoptarea unor comportamente dăunătoare sănătăţii şi vieţii lor sociale”, subliniază inițiatorii măsurii, potrivit sursei citate.

Dacă proiectul va fi adoptat și va intra în vigoare, nerespectarea interdicției s-ar putea sancționa cu amenzi de până la 50.000 de lei.

New Profesional Consult 570×90
263 X 587 CUMPANA 1