pizzeria sapori  930 122

mal de pământ

argeș

Argeș. Incident deosebit de grav! Doi muncitori prinși sub un mal de pământ

Argeș. Incident deosebit de grav! Doi muncitori prinși sub un mal de pământ

Citiți și: Tragedie fără margini: Nu a putut fi salvat! Un bărbat a murit la doar 46 de ani

Update, ora 16.43, ISU Argeș transmite:

„Pe timpul misiunii s-au luat măsuri de consolidare a malului, prin montarea unor panouri, pentru a asigura siguranța salvatorilor.

La intervenție s-au deplasat pompierii cu trei autospeciale de stingere ale incendiilor, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială cu un container multirisc, o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, o autospecială de descarcerare grea și un elicopter SMURD, alături de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.”

Citiți și: Dosar penal pentru ucidere din culpă! Ce spune Poliția despre bărbatul mort sub pământ

Update, ora 16.16, IPJ Argeș transmite:

„În ziua de 31 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că, la punctul de lucru al unei societăți de exploatare agregate, din localitatea Sălătrucu, două persoane ar fi fost surprinse de un mal de pământ.

La fața locului au fost direcționați polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni, precum și din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș.

Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat, de 56 de ani, din comuna Leleasca, județul Olt, angajat al unei societăți, în timp ce manevra un excavator, a fost surprins de un mal de pământ și a rămas blocat în interiorul utilajului.

Pentru deblocarea și extragerea, în siguranță, a bărbatului, au intervenit echipajele specializate de pompieri. Ulterior, acesta a fost transportat la spital, cu un elicopter SMURD.

 

De asemenea, un alt bărbat, de 47 de ani, din Șuici, angajat în cadrul aceleiași societăți, a fost surprins de malul de pământ, însă acesta a fost extras conștient și transportat la spital.

Cu privire la eveniment, a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 196, 349 și 350 din Codul Penal, iar cercetările continua, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.”

Update, ora 16.08, ISU Argeș transmite: 

Cel de-al doilea bărbat a fost evacuat conștient, fără leziuni grave. Acesta este transportat cu elicopterul SMURD la Pitești. Ambele victime sunt bărbați, primul în vârstă de 47 de ani, iar cel de al doilea este în vârstă de 56 de ani.

Update, ora 14.16, ISU Argeș transmite:

În urma evaluării situației, este vorba despre două victime.

Una dintre acestea a fost transportată cu un vehicul proprietate personală până într-un punct de unde a fost preluată în stare de conștiență de către un echipaj medical.

A două victimă este conștientă și se află cu membrele inferioare sub un utilaj și dărâmăturile malului. În aceste momente, pompierii acționează pentru îndepărtarea dărâmăturile.

Deasupra locului intervenției este un mal abrupt și există pericolul să se desprindă pietre. La fața locului a ajuns și un echipaj SMURD.

Știrea inițială, ora 13.29

În urmă cu puțin timp, pompierii argeșeni au fost sesizați să intervină de urgență în comuna argeșeană Sălătrucu.

Potrivit primelor informații, un mal de pământ s-a surpat peste doi muncitori.

Deocamdată nu se cunosc informații despre starea în care se află victimele.

Foto: arhivă ePitești.ro/descriptiv

555 X 222 CAPRA
HerasMed (570 x 90 px)