- Publicat de: ePitești
- 13-06-2021, ora 15:01
- Știri
Argeș: O șoferiță începătoare a rămas fără permis. La 19 ani, se credea Ayrton Senna
O șoferiță începătoare a rămas fără permis. Tânăra, în vârstă de 19 ani, care obținuse carnetul de conducere în urmă cu mai puțin de un an, a fost surprinsă la volan cu 110 de km/h. Radarul era instalat pe un drum judeţean (DJ 702 Topoloveni)
Citiți și: Surprize în trafic, pentru șoferițe, din partea polițiștilor argeșeni!În cazul de față, limitele de viteză pentru începători (permis obținut de mai puțin de un an) sunt cu 20 km/h mai mici decât pentru restul categoriilor.
UPDATE: „Conform art.50, din OUG 195/2002, viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puţin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse”, precizează IPJ Argeş.
Citiți și: (VIDEO) ȘOFERIȚE TRASE PE DREAPTA PE BULEVARDUL BRĂTIANU„În ziua de 11 iunie a.c., polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni au depistat o tânără de 19 ani, din Bogați, care conducea un autoturism pe DJ 702 Topoloveni, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu viteza de 110 km/h.
Conducătoarea auto a fost sancționată cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile”, a transmis IPJ Argeș cu privire la acest caz.
(Foto: descriptiv)