930 x122 grota rece

politisti

Argeș: Stăpânii de ogari s-au trezit cu Poliția la poartă

Mai multe persoane din Argeș care dețin ogari sau metiși de ogari s-au trezit cu polițiștii la poartă.

Citiți și:  Ce au găsit polițiștii într-un apartament, după un apel disperat la 112

S-a întâmplat în acest weekend când polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, au organizat o acțiune pe raza comunelor argeșene Buzoești, Ungheni, Căldăraru și Râca.

Scopul operațiunii a fost verificarea modului în care sunt respectate normele legale privind protecția animalelor, dar și regimul de deținere al câinilor ce pot fi folosiți la braconaj cinegetic.

Citiți și: Strigăt disperat de ajutor pe Autostrada A1! Poveste emoționantă cu final fericit

Au fost aplicate și amenzi în valoare de peste 30.000 de lei în urma verificărilor.

IPJ Argeș transmite:

„În zilele de 13 și 14 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării condițiilor de deținere a câinilor, precum și prevenirea infracțiunilor de braconaj cinegetic comise prin folosirea câinilor ogari și metiși ai acestora.

În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat proprietarii de astfel de câini, pe raza localităților Buzoești, Ungheni, Căldăraru și Râca.

După efectuarea verificărilor, ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 de lei, conform OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân, ca urmare a nerespectării de către deținători a obligațiilor privind identificarea prin microcipare și sterilizare.”

Foto principal: descriptiv/ Sursă: dincolodesport.eu

HerasMed (555 x 222 px)
570×90 MAIA