pizzeria-sapori-italia 263 587

Argeș. Trimis în judecată după o afacere de milioane cu mașini

Argeș. Trimis în judecată după o afacere de milioane cu mașini

Un bărbat de 40 de ani riscă să ajungă la închisoare după o afacere considerată cel puțin suspectă de autorități.

930X122 MAIA
555×222  MAIA

Oamenii legii spun că, timp de mai multe luni, în anul 2020, argeșeanul nu ar fi înregistrat operațiuni comerciale de vânzare.

Prejudiciul este de peste 720.000 de lei, conform Poliției Argeș.

Iată ce a transmis Biroul de presă al instituției: 

În ziua de 04 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal.

Este aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada iunie – octombrie 2020, un bărbat de 40 de ani, din Budeasa, având calitatea de administrator al unei societăți cu obiect de activitate comercializarea autovehiculelor ușoare, nu ar fi înregistrat operațiunilor comerciale de vânzare pe teritoriul național.

Este vorba de un număr de 57 de autoturisme second-hand.

Nu ar fi declarat veniturile obținute în urma acestor operațiuni comerciale, cu un cuantum de aproximativ 5.300.000 de lei.

New Profesional Consult 930 x 122
New Profesional Consult-555×222

Argeș. Trimis în judecată după o afacere de milioane cu mașini

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 720.677,82 de lei, reprezentând T.V.A.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.

Foto: Descriptiv/ Wall-street

263 x 587 eurial