- Publicat de: ePitești
- 26-06-2020, ora 8:49
- Știri
BACALAUREAT ARGEŞ: ELIMINAŢI LA ULTIMA PROBĂ. VOR AFLA PE PIELEA LOR DACĂ A MERITAT
Au mizat pe fiţuici şi au ratat Bacalaureatul la ultima probă. „Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 3 candidați, provenind din centrele de concurs de la Liceul Tehnologic <<Dacia>> Pitești, Liceul Tehnologic <<Dimitrie Dima>> Pitești și Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat”, ne-a transmis ieri IŞJ Argeş.
Citiți și: SITUAŢIA ÎN ARGEŞ LA BACALAUREATUL DE TOAMNĂ: S-A PICAT PE RUPTE!Cei trei liceeni, precum şi predecesorii lor (alţi trei elevi care au încercat să copieze) ar fi putut preda foaia goală, având ocazia să se prezinte mai bine pregătiţi la sesiunea din toamnă. Forţând sorţii de izbândă prin mijloace nepermise, au ratat cel puţin un an de învăţământ, iar cât de greu le va fi de acum înainte vor afla pe propria lor piele.
Restul elevilor din Argeş, aproximativ 4.500 la număr, aşteaptă cu emoţii primele rezultate care vor fi afișate marți, 30 iunie, până la ora 12.00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 20:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.
Citiți și: BACALAUREAT/FINAL: TOŢI „ZECARII” DIN ARGEŞ SUNT FETERezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.
(Foto: Descriptiv)