263x587px-mst Euro Expo

Breaking. Prefectul de Argeș își dă demisia!

Breaking. Prefectul de Argeș își dă demisia!

Radu Perianu pleacă din fruntea Instituției Prefectului – Județul Argeș pentru a putea candida la șefia Consiliului Județean.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 grota rece

Alina Gorghiu, ministra Justiției și șefa filialei județene, a transmis asta în urmă cu puțin timp într-o conferință de presă a PNL Argeș.

A făcut acest lucru după ce, în prealabil, Radu Perianu a fost anunțat oficial candidat pentru funcția de președinte al CJ Argeș. Detalii, AICI.

„Legislația s-a schimbat, prefectul nu mai este înalt funcționar. Acum prefectul este demnitar, poate să facă politică. Nu voi mai fi prefect absolut deloc.

Nu mă voi suspenda sau voi fi în concediu.

Am fost prefect desemnat de PNL și nu cred că am arătat sânge de PSD.”, a spus Perianu în conferința de presă.

Nu a precizat însă când va demisiona. A punctat că va face acest lucru „în termenul legal”.

Cel mai probabil, demisia va fi anunțată în luna mai, în perioada campaniei.

930 x122 grota rece
555×222  MAIA

Atribuțiile sale vor fi preluate, la momentul respectiv, de unul dintre subprefecți, Marius Pîrvu sau Bogdan Minciunescu.

570 X 90 CAPRA 3
263 X 587 CUMPANA 1