New Profesional Consult 263×587

Cadou de la stat de an nou? Două zile libere

Curând, românii vor afla dacă zilele de 6 și 7 ianuarie 2023 (Bobotează și Sf. Ioan) vor fi declarate sărbători legale și totodată zile nelucrătoare.

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat la 30 noiembrie 2022.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 LA COCOS

Adoptarea tacită înseamnă că proiectul nu a fost dezbătut și votat în termenul legal, drept urmare e considerat adoptat, scrie economedia.ro

Inițiativa legislativă se află pe ordinea de zi a Ședinței Senatului de astăzi, 07 decembrie 2022. Proiectul va fi dezbătut și într-un final supus votului.

Proiect de lege a fost inițiat în toamnă de parlamentarii PSD.

În expunerea de motive, inițiatorii spun că „în mai multe state europene, ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania ori Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă.

Strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este cinstirea celui care a săvârşit Botezului Domnului, Sfântul Proroc loan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie, în fiecare an.”

Dacă proiectul va fi adoptat  numărul total al zilelor libere vor ajunge la 17. În prezent, 15 libere legale sunt stabilite de Codul muncii.

Pentru a se aplica, proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele țării și să fie publicat în Monitorul oficial.

930X122 MAIA
555*222 supernova

Știre în curs de actualizare

570×90 LA COCOS
imm 263×587