Eurial 930 x 122

concert cameral

Concert cameral dedicat personalității lui Dimitrie Cantemir

Concert cameral dedicat personalității lui Dimitrie Cantemir

Citiți și: Pop-Rock Simfonic la superlativ pe scena Filarmonicii!

Filarmonica Pitești organizează luni, 12 iunie, de la ora 19.00, un concert cameral de excepție.

Publicul se va delecta cu sonorități specifice creației românești cu influențe bizantine ale unor compozitori reprezentativi pentru acest gen.

Citiți și: Doliu la Filarmonica Pitești!

Astfel, vor putea fi auditate piese muzicale semnate de Anton Pann, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Ulpiu Vlad, Carmen Petra Basacopol, Adrian Iorgulescu și Dan Dediu.

,,Cantemir 300, la Filarmonica Pitești

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor fi prezenți luni, 12 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional Pitești, unde vor susține un concert cameral dedicat personalității lui Dimitrie Cantemir (350 de ani de la naștere și 300 de la moarte).

Concertul este inclus în turneul național CANTEMIR 300, organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.

La rândul său, concertul face parte din evenimentele ROMANIA UNIVERSALIS, un proiect cultural consacrat promovării creației camerale românești în țară și peste hotare.

Concert cameral dedicat personalității lui Dimitrie Cantemir

Repertoriul vizează exclusiv creații camerale românești plasate pe traiectoria influenței bizantine de-a lungul celor trei secole de la moartea lui Dimitrie Cantemir și include creații semnate de Dimitrie Cantemir (în adaptarea pentru vioară și pian realizată de compozitorul Vlad-Răzvan Baciu), cântece de Anton Pann (în aranjamente semnate de Ioan Dobrinescu) și creații de George Enescu, Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Ulpiu Vlad, Carmen Petra Basacopol, Adrian Iorgulescu și Dan Dediu.

Anul celebrării lui Dimitrie Cantemir a început în ianuarie 2023, de Ziua Culturii Naționale, cu cinci recitaluri și conferințe lansări de clipuri muzicale și publicarea paginii web cantemir 300.ro și a continuat în luna aprilie cu un turneu de concerte în Lima, capitala Republicii Peru.

Diana Jipa și Ștefan Doniga au mai fost prezenți la Filarmonica Pitești în stagiunile trecute.

Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului.

Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Abonamentele sunt valabile!”, se arată în comunicatul de presă transmis de Filarmonica Pitești.

Sursă Foto: Facebook

555 X 222 CAPRA
HerasMed (570 x 90 px)