930 x122 grota rece

crucea caraiman

CRUCEA CARAIMAN VA FI REABILITATĂ

Crucea Caraiman va fi reabilitată. Crucea Eroilor Neamului, situată pe Vârful Caraiman (Munții Bucegi), va fi reabilitată, după ce ieri, 26 iulie 2017, ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, şi ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, au semnat proiectul de finanţare a lucrărilor.

Citiți și: Cine suportă costurile pentru izolarea termică a blocurilor?

Valoarea investițiilor este de peste 19 milioane de lei, dintre care aproximativ 16 milioane reprezintă finanţare din fonduri europene, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției noastre. Totodată, valoarea cofinanţării cheltuielilor eligibile asigurată de Ministerul Apărării Naţionale se ridică la circa 3 milioane de lei.

Materializarea proiectului are o durată de 56 de luni, lucrările urmând să înceapă în primăvara anului 2018.

Citiți și: Argeș. Noi investiții majore cu bani europeni!

Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926 și 1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2.291 de metri, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial.

HerasMed (555 x 222 px)
Pizza Sapori Italia 570 90