Eurial 263×587

De pomină! Ce a făcut directoarea unei școli din Pitești

elena oda

De pomină! Ce a făcut directoarea unei școli din Pitești

După o seară extraordinară în care elevii Școlii Gimnaziale ,,Matei Basarab” din Pitești s-au distrat de minune, a urmat cea dedicată părinților acestora.

IMM 930×122
555×222 LA COCOS

Alte detalii cât și subiectul pe larg, AICI: –  Pitești. Uluitor, ce se predă la o școală cu peste 1600 de elevi –

Sufletul acțiunilor

Ei s-au adunat ieri, în sala de sport a unității de învățământ din cartierul Găvana. La chemarea inimoasei directoare Elena Odă, sufletul unor acțiuni caritabile organizate exemplar.

Piramidă umană

Spectacolul organizat aseară a adus, în rândul sutelor de părinți adunați, spiritul sărbătorilor de iarnă. Programul a fost amplu și nu au lipsit senzațiile tari. Câțiva elevi au format o ,,piramidă umană”, iar spectatorii au asistat la formarea ei, cu respirația tăiată.

Lacrimi

Magia Nașterii Pruncului Sfânt au transmis-o elevii clasei a II-a B. Emoția se citea pe chipul părinților, firele mai sensibile având obrajii brăzdați de lacrimi.

 

IMM 930×122
555×222 grota rece

Ceata de îngeri

Din acest grup care a cântat colinde face parte și gingașa Lara Nicolau. Ea împreună cu colegii ei păreau o ceată de îngerași coborâți pe pământ.

Vicele în alt rol

Au urmat și alte clipe înălțătoare, elevii care au cântat și dansat pregătindu-se intens pentru ziua de ieri. Emoționat a fost și viceprimarul Piteștiului, Mihai Mihăilescu, prezent în calitate de părinte.

Mobilizare

Dincolo de frumusețea reprezentației artistice, esențial este că, la acestă școală, mai mult decât oriunde în Pitești, comitetele de părinți constituite la nivelul claselor s-au mobilizat exemplar Au făcut donații în bani, dar și produse alimentare și obiecte vestimentare.

Ce au făcut

Prin contribuția lor, mai mare sau mai mică, au adus o pâine pe masa celor flămânzi, o haină pe trupurile celor înghețați, medicamente celor bolnavi.

Transformare

Nu sunt multe cazurile sociale de care s-a ocupat acestă unitate de învățământ.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 grota rece

Însă trebuie subliniat rolul hotărâtor al omului aflat la conducerea școlii.

Elena Odă, preoteasă în fapt, a reușit să îi transforme pe părinți în buni samarineni.

Și a devenit un cadru didactic… de pomină! O pildă și pentru alții aflați în funcții de conducere.

New Profesional Consult 570×90
263 X 587 CUMPANA 1