930X122 MAIA

anpc

Decizie cu privire la fast-food-uri și restaurante

Detalierea informaţiilor din meniurile restaurantelor a fost amânată până la data de 15 martie 2023, a anunţat, luni, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres.

Citiți și: Starbucks schimbă regulile! Va fi interzis!

Această decizie a fost luată în urma consultărilor cu reprezentanţii din HoReCa.

Reglementarea privind detalierea informațiilor din meniuri îi va obliga pe operatorii economici să-i informeze pe clienții despre tot ce pun în mâncare.

Citiți și: Alarmă în McDonald’s, KFC, Burger King: Este iubit de toți și ascunde ingrediente nocive!

În acest fel, consumatorii vor ști cu exactitate ce ingrediente și în ce pondere se află în preparatele pe care le comandă la restaurant sau fast-food, spre exemplu.

Prevederile actului administrativ ar fi urmat să intre în vigoare începând cu 20 decembrie. Subiectul pe larg, AICI – Noi obligații pentru restaurante și fast-food-uri. Sunt pentru binele clientului!

Decizia amânării a fost luată pentru a da timpul necesar operatorilor economici să pregătească elementele corecţiilor de informare, prevăzute în Ordin cu atenţie şi rigurozitate, mai precizează sursa citată.

Foto: arhivă ePitești.ro/ descriptiv

PIZZERIA SAPORI 555 222
eurial 570×90