Caz cumplit! O familie și-a găsit copilul de 13 ani mort în casă.
Tragicul eveniment a avut loc marți seara, în municipiul Zalău, județul Sălaj.
Membrii familiei au chemat imediat Ambulanţa, dar din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l resuscita pe copil.
Poliția a deschis o anchetă în acest caz.
Polițiștii din Sălaj au fost sesizați prin SNUAU 112 că, într-o locuinţă din municipiul Zalău, a fost găsit de către familie un copil în stare de inconştienţă.
„La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău împreună cu un poliţist criminalist. Victima a fost identificată ca fiind un minor de 13 ani, din municipiul Zalău. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul acestuia”, transmite Poliția Sălaj, potrivit Antena 3.
ISU Sălaj a realizat manevrele de resuscitare, însă nu s-a putut face nimic pentru salvarea copilului.
„La dispeceratul ISU-Ambulanță am primit un apel prin numărul de urgență 112 care anunța un caz medical pe Aleea K Karoli din Zalău. A fost trimis echipajul de terapie intensivă mobilă (TIM) care găsește la locul intervenției o persoană inconștientă. S-au efectuat manevre de resuscitare, rămase fără succes, persoana fiind declarata decedat”, transmite ISU Sălaj.
Potrivit Magazin Sălăjean, polițiștii iau în calcul ipoteza unei sinucideri. Corpul neînsufleţit al minorului a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării necropsiei şi pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Foto descriptiv: Digi24












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxZiua_Copilului_epitesti.jpg)
