Totul se scumpește de la 1 august! Taxe mai mari, prețuri mai greu de suportat
Începând cu 1 august 2025, Guvernul pune în aplicare un pachet amplu de măsuri fiscal-bugetare, care va duce la scumpirea generalizată a produselor și serviciilor.
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) nu va mai avea trei cote, ci doar două: 11% pentru bunuri esențiale (alimente, medicamente, cărți, apă potabilă etc.) și 21% pentru restul produselor și serviciilor, inclusiv locuințele.
Creșterea TVA pentru locuințe va avea un impact semnificativ asupra pieței imobiliare.
Spre exemplu, un apartament care anterior costa 108.000 euro ar putea ajunge la peste 115.000 euro.
Scumpiri la combustibili și RCA
Șoferii vor resimți direct impactul noilor accize.
Carburantul se va scumpi cu cel puțin 40 de bani pe litru, iar rovinieta anuală va ajunge la 50 de euro.
Totul se scumpește de la 1 august! Taxe mai mari, prețuri mai greu de suportat
De asemenea, eliminarea plafonului de preț pentru polițele RCA ar putea duce la creșteri substanțiale în costurile asigurărilor auto.
Taxe suplimentare pentru tutun, alcool și jocuri de noroc
Accizele pentru tutun și băuturi alcoolice cresc cu 10%, ceea ce va duce la scumpirea acestor produse.
Totodată, câștigurile din jocuri de noroc vor fi impozitate progresiv, cu cote care pot ajunge până la 40% pentru sume mari.
Pensiile mari, taxate suplimentar
Pensionarii care încasează peste 3.000 de lei pe lună vor plăti contribuția la sănătate (CASS) de 10% pentru suma care depășește acest prag.
În paralel, Guvernul anunță înghețarea pensiilor și salariilor din sectorul bugetar până în 2027.
Aceste măsuri sunt justificate de autorități ca parte a unui plan de reducere a deficitului bugetar, dar vor avea un impact direct asupra nivelului de trai al populației.
Sursa: bzi.ro












