- Publicat de: ePitești
- 23-09-2020, ora 10:52
- Editorial
DE CE CREŞTEREA PENSIILOR CU 40% ESTE O ABERAŢIE
Proiectul de lege votat ieri în Parlament, prin care se stabileşte majorarea pensiilor cu 40%, este o aberaţie. O spun chiar unii pensionari care mi-au sugerat să scriu despre asta.
Citiți și: Crește pensia! Sute de mii de pensionari vizați!Mă aşteptam să-i găsesc bucuroşi că ar putea primi pensii mai mari (spun „ar putea” fiindcă legea mai trebuie şi promulgată de preşedinte, iar liberalii au anunţat că vor face contestaţie la CCR).
I-am găsit îngânduraţi pe aceşti oameni care au stat şi au judecat la rece care este de fapt miza şi care e, până la urmă, câştigul lor.
Citiți și: Anunțul momentului! Venituri cu 80% mai mari pentru aceste persoaneMiza e clară: o măsură populistă pe care mulţi o iau pe nemestecate şi spun „ce bine e că ne cresc pensiile”. Faptul că s-a votat cu câteva zile înainte de alegeri mai aduce nişte procente promotorilor.
Şi totuşi, cine câştigă cu adevărat de pe urma acestei majorări? Evident, cei care au deja pensii foarte mari! Fiind vorba de un procent fix, un calcul brut ne arată că o persoană care ia acum, să spunem, o pensie de 1.000 de lei, ar urma să câştige 1.400 de lei.
La 3.000 de lei pensie, un alt pensionar ar câştiga 4.200 de lei.
Iar la 6.000 de lei, aplicând majorarea, se ajunge la o pensie de 8.400 lei.
Primul individ se îmbogăţeşte cu 400 de lei, al doilea cu 1.200 de lei, al treilea cu 2.400 de lei.
Eu am vorbit cu un pensionar sărac. Probabil ceilalţi doi au alte opinii.