Specialiștii lui Cuc. Știați că undeva, prin 2017, am avut la Transporturi un ministru care se chema Răzvan Cuc? Și nu o dată, ci chiar de două ori, semn că cineva, acolo sus la ei la partid, a considerat că face treabă bună. Cum, nu știați? Nu-i nimic, în cazul acesta o să mai aveți o șansă, pentru că partidul îl mai propune o dată. Tot la Transporturi, firește, că mai are destule de făcut.

Că tot apar prin presă tot felul de cifre, după care dacă ne-am lua ne-am trezi într-o țară împânzită de atâtea autostrăzi, de-am duce chiar dorul blocajelor cotidiene de pe șoselele patriei. Motivul pentru care experiența de necontestat a fostului și, probabil, viitorului ministru este din nou necesară bunului mers al guvernării este faptul că președintele Iohannis n-a vrut în ruptul capului să accepte ca un argeșean de-al nostru, Mircea Drăghici, să ocupe respectivul portofoliu.

Cumva, răutăciosul șef de stat, dornic să pună bețe în roate celei mai de succes guvernări din istoria țării noastre și chiar și întregii Uniuni Europene, așa cum se lamenta o altă fostă viitoare ministră, n-a vrut să-i dea deputatului ales cândva în Argeș șansa de a face autostrăzi și magistrale de metrou.

Istoria n-a reținut motivul pentru care Klaus Iohannis n-a vrut să-l accepte pe Mircea Drăghici la Transporturi, poate și pentru că miza era în altă parte, la Olguța Vasilescu, o fostă jurnalistă devenită deputat, apoi primar și apoi ministru, despre care se zice că partidul (a se citi liderul său autoritar, că în rest nu prea mișcă nimeni pe-acolo) n-a mai vrut-o în Guvern. În locul ei a fost propus, însă, Daniel Suciu, tot un fost jurnalist de presă locală, așa, cam ca mine pe vremuri, care, însă, a lăsat ziarele și a intrat în politică.

N-a ocupat el cine știe ce funcții de răspundere, dar a ajuns până la urmă deputat și este acum propus să fie vicepremier și ministru al Dezvoltării, domeniu cu care, văzându-i CV-ul, este greu spre imposibil să-ți dai seama ce legătură are. Și el face astfel parte dintre zecile, dacă nu chiar sutele de pricepuți în orice, pe care partidul îi ia dintr-un loc și-i pune în altul fără vreo problemă, indiferent de specializare sau de experiență.

Așa se face că un domn care n-a făcut armata e ministrul Apărării, un altul, care n-a fost în stare să ia postul de profesor de sport, se ocupă, în mod firesc, de Sport, iar o doamnă care n-a condus în viața ei decât organizații de partid este, bineînțeles, șefa lor. Am putea să le spunem specialiștii lui Pește, cum vine vorba aceea românească, dar cred că specialiștii lui Cuc sună mai realist.

Pentru că sunt aproape convins că, peste ani și ani, când se va vorbi despre această perioadă din istoria României, cetățeanul care a tot ocupat portofoliul Transporturilor va fi considerat emblematic și se va discuta despre epoca lui Cuc așa cum povestim, din când în când, cu nostalgie, despre cei 15.000 de specialiști cu care venea la guvernare, acum vreo 22 de ani, Convenția Democrată.

Nimeni nu mai știe dacă chiar au fost 15.000, dar toată lumea își amintește de o guvernare catastrofală, care a dus la eliminarea din politica mare a celui mai important partid component, PNȚ-CD, în vreme ce aliatul de-atunci, PNL, de-abia a supraviețuit în Parlament. Bineînțeles că lumea a evoluat de-atunci, însă nu strică să ne mai uităm din când în când în urmă și să ne amintim că istoria, atunci când nu este luată în seamă, are prostul obicei de a se repeta.

Și, cine știe, poate peste câțiva ani ne vom aminti cu aceeași nostalgie despre specialiștii PSD cum ne amintim acum de cei ai Convenției. Făcând, firește, un efort de memorie referitor la rezultatele activității lor.

• Distribuie:
• Distribuie
•