- Publicat de: ePitești
- 24-12-2013, ora 8:21
- Știri
EXCLUSIV! Vezi pe ce a dat Primăria Piteşti 195.000 de euro!
Pe final de an Primăria Piteşti a făcut o achiziţie importantă.
Citiți și: Oportunitate! Instituție publică importantă din Pitești angajează!Este vorba de cumpărarea unui imobil în care funcţionează grădiniţa nr. 17 din zona bazarului „Gheorghe Lazăr”, imobil care fusese retrocedat şi pentru care municipalitatea plătea chirie. O comisie specială a Consiliului Local a negociat cu proprietarii chiar înainte de sărbători, iar părţile au bătut palma pentru preţul de 195.000 de euro. O evaluare iniţială stabilea un preţ estimativ de 270.000 de euro, dar comisia Consiliului Local a reuşit să scadă acest tarif.
În noul imobil al municipalităţii îşi va desfăşura în continuare activitatea unitatea preşcolară menţionată, mai ales că nici până acum autorităţile nu au primit de la Guvern bani pentru finalizarea grădiniţei de la școala gimnazială „Marin Preda” (din cartierul Ceair), în privința căreia îşi puneau mari speranţe că va prelua mai mulţi copii.
Citiți și: Obligație nouă, din toamnă, în toate școlile și grădinițele din România: Ce vor face copiii