263×587 grota rece

Femeie amenințată cu un cuțit noaptea, pe o stradă din Pitești

În seara zile de 22 martie, în jurul orei 22.00, o femeie a fost amenințată cu un cuțit de un individ, pe o stradă din Pitești.

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani a fost identificat și reținut.

930×122 https://hevy.ro/
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

IPJ Argeș transmite:

„În ziua de 23 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de amenințare, conform art. 206 din Codul Penal, și au identificat și reținut un bărbat de 54 de ani, din comuna Vlădești, județul Argeș.

Din cercetări, s-a stabilit că, în noaptea de 22 spre 23 martie a.c., în jurul orei 22:00, cel în cauză ar fi amenințat cu un cuțit pe o femeie, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Pitești.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și ai polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, cel în cauză a fost identificat și condus la sediul poliției pentru audieri.

După administrarea probatoriului, bărbatul, care se află în stare de recidivă, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.”

Un eveniment asemănător a avut loc și în data de 23 martie. Un bărbat a amenințat cu un cuțit o femeie și i-a furat 100 de lei.

IPJ Argeș transmite:

„De asemenea, în ziua de 24 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un alt dosar, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, conform art. 234 din Codul Penal, și au reținut același bărbat.

930X122 MAIA
555*222 supernova

În urma administrării probatoriului, s-a stabilit că în dimineața zilei de 23 martie a.c., bărbatul în cauză ar fi deposedat o femeie de 65 de ani, de suma de aproximativ 100 de lei, prin amenințare cu un cuțit.

Urmează ca, în cursul zilei de 24 martie a.c., bărbatul să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”

Foto principal: descriptiv

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587 grota rece