Donaris 930 x 122

consiliul local

DĂNUȚ DINU SE SPALĂ PE MÂINI. A VOTAT, DAR NU-ȘI ASUMĂ: ”DACĂ VOR SĂ FACĂ, E TREABA LOR!”

Dănuț Dinu se spală pe mâini. A votat, dar nu-și asumă: ”Dacă vor să facă, e treaba lor!” Continuăm seria materialelor de presă despre votul consilierilor locali cu privire la o nouă reabilitare a Pieței Primăriei, pe banii piteștenilor și la nici 12 ani după precedenta modernizare. După cum v-am informat, consilierii Puterii, dar și ai așa-zisei Opoziții au votat în unanimitate, ”docili”, proiectul lui Cornel Ionică, prin care se alocă aproximativ 4 milioane de euro pentru noua reabilitare.

Citiți și: Pitești. Circ în CL Pitești făcut de tatăl cântărețului Randi! Video

Astăzi vă redăm discuția pe care am purtat-o cu Dănuț Dinu, consilier independent. Fostul polițist a ajuns în Consiliul Local după ce și-a făcut campanie pe Facebook. Ulterior, soția lui Dinu s-a angajat la Primărie, la Serviciul de Contabilitate al aparatului de specialitate al primarului Piteștiului.

L-am contactat telefonic, așa cum am făcut și în cazul celorlați consilieri. Inițial, Dănuț Dinu ne-a spus că nu poate discuta, însă a acceptat, într-un final, să comenteze subiectul. ”Am văzut valoarea proiectului, dar nu știu cifrele pe dinafară și nu vreau să spun ceva greșit și să apar că am spus ceva greșit”.

Citiți și: Pitești. Mare surpriză, mâine, în Piața Primăriei

Întrebat despre votul său în Consiliul Local, Dinu îl consideră normal, deși nu și-l argumentează, preferând să pună proiectul în cârca colegilor de la partide. Fiind independent, susține că nu poate impune un punct de vedere în Consiliul Local.

”Dacă dânșii vor să facă, e treaba lor, e răspunderea dumnealor, fiecare dă socoteală în fața electoratului! Sunt de acord cu orice fel de proiect care are ca scop final ceva bun pentru oraș. Deci nu mă opun unor lucruri care sunt benefice pentru oraș. Nu am de ce să mă opun. De ce să mă opun, să mă opun la lucruri când e vorba de proiecte, ca să facem ceva în oraș, n-are rost!”

În aproximativ 10 minute de dialog, Dănuț Dinu a repetat ideea pe care o consideră ca fiind cea mai importantă: nu se opune, nu s-a opus și este răspunderea celorlalți colegi. Asta deși, fiind un proiect pe care și el l-a votat, este și răspunderea lui.

”Eu vă spun la modul cel mai clar că sunt întotdeauna de acord când este de făcut ceva pentru oraș. E răspunderea dânșilor, PSD, ALDE, dânșii trebuie să își treacă proiectele, e problema dumnealor, nu pot să mă opun numai ca să mă opun.

E vorba de Piața Primăriei, dacă dânșii așa apreciază, e problema lor. Stați să vedem licitația, stați să vedem dacă se ajunge acolo, deși nu cred că se va mai ajunge acolo, că văd că nu o să mai fie bani deloc. Nu e nimic greșit în a se face ceva, eu așa cred”, mai precizează Dinu pentru ePitești.

Despre părerile pe care piteștenii și le-au exprimat în mediul online cu privire la reabilitarea Pieței Primăriei, Dănuț Dinu, omul care a câștigat voturile oamenilor cu ajutorul rețelei de socializare Facebook, spune că ”mie nu mi-a spus nimeni treaba asta, eu stau toată ziua, cum s-ar spune, pe Facebook, dar n-am văzut. Nu știu care piteșteni ar vrea alte proiecte, că mie nu mi-a scris nimeni în privat, nu pot să spun ceva despre ce nu cunosc. Când eu am un proiect al meu, întreb cetățenii”.

Aproape de finalul discuției, când i-am precizat devizul estimativ al viitoarelor lucrări, Dănuț Dinu a susținut că ”știam ceva de genul, dar în jur de 18 miliarde (n.r. – lei vechi), nu am vrut să greșesc”.

Reamintim că i-am contactat și pe alți consilieri pentru a ne vorbi despre acest subiect. Ce ne-a declarat Marioara Bârlogeanu, de la PMP, puteți afla AICI. Dialogurile cu reprezentanții PNL pot fi (re)citite AICI.

Urmează puctele de vedere ale consilierilor PSD și ALDE.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90