- Publicat de: Mădălina Nedelcu
- 10-09-2023, ora 18:10
- Interviu, Știri
Talent la superlativ! Jucării inedite ,,aduse la viață” de o piteșteancă
Talent la superlativ! Jucării inedite ,,aduse la viață” de o piteșteancă
Citiți și: Avertizare pentru părinți! Pericol pentru copii în magazine!Cu toții am auzit despre ,,copilul interior”….
Cu siguranță, mulți oameni s-au întrebat, și nu doar o dată, cum ar putea să se reîntoarcă în lumea minunată și lipsită de griji a copilăriei, unde totul pare a fi doar tărâm de poveste.
Citiți și: TÂRG DE JUCĂRII LA MUZEUL GOLEȘTIDesigur, fizic, nu este posibil, însă o piteșteancă de 35 de ani pare că a găsit o cale artistică și creativă de reconectare cu acel ,,copil interior”.
Astfel, o multitudine de materiale viu colorate iau diferite forme și par să prindă viață în ,,croșetele magice” ale Irinei Drăgoi.
Așa a luat naștere Zâna Croșețica.
Jucăriile realizate de tine sunt o adevărată operă de artă.
Cine este și cum s-a născut ,,Zâna Croșețica?
Zâna Croșețica a apărut în 2015, în momentul în care am realizat că reușesc să aduc bucurie celor din jur prin lucrurile create de mine.
Numele.. pură inspirație. Mi-a zis cineva, mai demult, că parcă aș pune praf de zâne când realizez jucăriile și așa am ales pseudonimul Zâna Croșețica.
Când ai început să-ți exersezi talentul?
Jucării am început să realizez acum 6 ani, în perioada în care eram însărcinată, din dorința de a-i oferi copilului meu ceva unic.
Ce te inspiră?
Reușesc să găsesc inspirație în toate lucrurile care mă înconjoară, dar sursa principală este, cu siguranță, băiețelul meu.
Ai vreo lucrare preferată?
Fiecare jucărie pe care am creat-o are un loc special pentru mine, dar îmi place foarte tare să lucrez animăluțe, întrucât mă pot juca mai mult cu paleta de culori și cu expresivitatea acestora.
Cu ce materiale lucrezi?
Întotdeauna mi-a plăcut să aleg calitatea în detrimentul cantității. Așadar, folosesc doar materiale naturale, hipoalergenice și pun mare accent pe respectarea normelor de siguranță în realizarea jucăriilor.
Talent la superlativ! Jucării inedite ,,aduse la viață” de o piteșteancă
Lucrul cu jucării trezește copilul din tine?
În descrierea mea de pe pagină, am înserat un citat din Antoine de Saint-Exupery: ,,De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară.”
Așadar, la fiecare jucărie pe care o realizez, contribuie în mare parte și copilul din mine, gândindu-mă la ce mi-aș fi dorit eu la momentul respectiv.
Așadar, tu nu lucrezi, mai degrabă te joci, sau ai găsit un mod de a le împleti pe cele două…
Și, și.
Și dacă tot am ajuns la capitolul ăsta.. Terapie sau pasiune?
Clar terapie prin pasiune.
Ai creat jucării doar pentru copii sau și pentru oameni mari?
Mi s-a întâmplat de mai multe ori să croșetez jucării și pentru ,,copii mai mari”. De cele mai multe ori, adulții cer jucării ce înfățișează personaje din desene animate.
Care crezi că e explicația?
Probabil încearcă să aducă personajele preferate din copilărie, în lumea reală. Ar putea fi o modalitate de conectare la ,,copilul interior”, despre care ai amintit mai devreme.
Și dacă tot a venit vorba… Unde se întâlnește Irina cu Zâna Croșețica?
Cu siguranță, cele două sunt strâns legate de dorința de a genera bucurie.
Zâna Croșețica și Șezătoarea Fermecată…
Am înțeles că există un grup pe rețelele de socializare cu persoane care au același hobby ca și tine.
Da, chiar în acest weekend am avut minunata ocazie de a participa la o întâlnire alături de nişte doamne care împărtășesc aceeași pasiune cu mine și asta a fost, practic, ,,Șezătoarea fermecată”.
Deși până acum ne-am cunoscut doar virtual, ne-am simțit ca și cum ne știam de-o viață: am râs, am glumit, am povestit, ba chiar am lucrat și un ursuleț de pluș împreună pentru care vom organiza o tombolă, urmând ca banii obținuți să îi donăm în scop caritabil.
Irina, ai 35 de ani acum. În încheiere, mi-aș dori să-mi spui dacă Zâna Croșețica va dăinui și peste zece, douăzeci de ani. Cum se va dezvolta proiectul?
Legătura mea cu pasiunea de a croșeta s-a consolidat de-a lungul anilor și ar fi păcat să nu continue. Cu siguranță voi face tot posibilul pentru a-i asigura un parcurs frumos și colorat proiectului, prin crearea de modele noi și unice de jucării.
Minunatele creații ale Irinei Drăgoi pot fi văzute pe pagina sa oficială de Facebook – Zâna Croșețica.