Jandarmii argeșeni au avut o săptămână intensă, executând aproximativ 10 misiuni de asigurare a ordinii publice, precum și acțiuni independente sau în cooperare cu alte instituții, inclusiv în domeniul silvic, verificarea muncii nedeclarate și escortarea persoanelor private de libertate.
Totodată, 50 de jandarmi au acționat în patrule mixte cu polițiștii I.P.J. Argeș.
Sancțiuni și intervenții
În ultima săptămână, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale Legii 61/1991: 16 amenzi (2.450 lei) și 12 avertismente, cele mai multe pentru injurii, consum de alcool în locuri publice și refuz de legitimare.
Alte 21 de sancțiuni, în valoare de 3.000 lei, au vizat elevi surprinși fumând în incinta unor școli din Costești, Pitești, Câmpulung și Topoloveni.
În zona Bughea de Sus, jandarmii au aplicat 5 sancțiuni conform Legii 171/2010, cu amenzi totale de 5.000 lei, confiscând aproximativ 1 mc de material lemnos.

Argeș: Jandarmii în acțiune! Mobilizare intensă în județ
De asemenea, au fost acordate avertismente pentru lăsarea câinilor fără botniță sau lesă, circulația nepermisă prin albii de râu și incendierea deșeurilor.
Apeluri 112 și verificări în teren
O femeie a fost amendată cu 4.000 de lei pentru apel nejustificat la 112, fiind în stare avansată de ebrietate.
În total, au fost legitimate peste 500 de persoane, prin aplicația eDAC, se arată în comunicatul de presă.
Jandarmii au intervenit și la 8 apeluri privind apariția urșilor sau a unor câini periculoși.
Pe 16 noiembrie, militarii din Curtea de Argeș au gestionat și un caz inedit: un zimbru ajuns în curtea unui localnic din comuna Brăduleț, animalul fiind îndepărtat în siguranță cu sprijinul autorităților locale.
Jandarmii argeșeni anunță că vor continua acțiunile de prevenire și combatere a faptelor contravenționale și infracționale în județ.
Foto principal: Descriptiv







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)





