- Publicat de: ePitești
- 4-03-2014, ora 18:16
- Justiție
DNA, URMĂRIRI PENALE ÎN MASĂ PRINTRE DEMNITARII DIN ARGEȘ!
DNA Pitești anunță urmărirea penală a fostului președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, a deputatului PSD Mircea Drăghici și a zeci de primari, viceprimari și directori la data săvârșirii faptelor de care sunt acuzați aceștia. Iată comunicatul DNA:
Citiți și: Bani de la bolnavi: DNA suspectează că Nelu Tătaru ar fi luat mită și în Parlament„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Pitești efectuează urmăriri penale față de următorii, în calitate de suspecți :
– NICOLESCU CONSTANTIN, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Argeș și președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni prevăzute de art. 13 din legea nr. 78/2000 – folosirea influenței sau autorității funcției de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, dintre care una în formă continuată (14 acte materiale)
– DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE, deputat în Parlamentul României-Camera Deputaților, sub aspectul complicității la infracțiunea prevăzută de art. 13 din legea nr. 78/2000 – folosirea influenței sau autorității funcției de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (14 acte materiale).
De asemenea, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un număr de 28 de primari și viceprimari la data faptelor, în calitate de suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, după cum urmează:
– GEORGESCU ION, primar al orașului Mioveni, județul Argeș (9 acte materiale)
– DIACONU NICOLAE, primar al municipiului Curtea de Argeș, județul Argeș (10 acte materiale)
– RIZEA FLORIAN, primar al comunei Țițești, județul Argeș (2 acte materiale)
– MATEI GHEORGHE, primar al comunei Mihăești, județul Argeș (3 acte materiale)
– ENE FLOREA, primar al comunei Moșoaia, județul Argeș și membru al unei formațiuni politice (2 acte materiale)
– POPA ION, primar al comunei Stâlpeni, județul Argeș (3 acte materiale)
– IBRIC MARIAN, primar al comunei Leordeni, județul Argeș, și membru al unei formațiuni politice (2 acte materiale)
– TUDOSE ELISAVETA, primar al comunei Coșești, județul Argeș, președintă a organizației teritoriale Coșești a unei formațiuni politice și consilier județean la data săvârșirii faptei (2 acte materiale)
– ȘTEFAN ION, primar al comunei Budeasa, județul Argeș, și membru al unei formațiuni politice (2 acte materiale)
– VOICU DUMITRU, primar al comunei Micești, județul Argeș, și președinte al organizației teritoriale Micești a unei formațiuni politice (4 acte materiale)
– CIORAN LUCIAN, primar al comunei Mozăceni, județul Argeș (3 acte materiale)
– BĂDULESCU ION, primar al comunei Morărești, județul Argeș (2 acte materiale)
– PUPĂZĂ-ROȘU SEVASTIAN, primar al comunei Stolnici, județul Argeș (3 acte materiale)
– DINCUȚĂ DANIEL, primar al comunei Corbeni, județul Argeș (3 acte materiale)
– TARBĂ SEVER, viceprimar al comunei Dragoslavele, județul Argeș (2 acte materiale)
– SECĂREANU DUMITRU, primar al comunei Dâmbovicioara, județul Argeș (3 acte materiale)
– LANGER NICOLAE, primar al comunei Sălătrucu, județul Argeș (2 acte materiale)
– PĂTRAȘCU GHEORGHE, primar al comunei Lunca Corbului, județul Argeș, și membru al unei formațiuni politice (2 acte materiale)
– CERNĂTESCU GHEORGHE, primar al comunei Cuca, județul Argeș, și președinte al organizației teritoriale Cuca al unei formațiuni politice (2 acte materiale)
– IATAGAN CONSTANTIN, primar al comunei Șuici, județul Argeș (2 acte materiale)
– CRISTESCU ALEXANDRU-ADRIAN, primar al comunei Mălureni, județul Argeș (2 acte materiale)
– MARIN ION, primar al comunei Stoenești, județul Argeș, și membru al formațiunii politice (2 acte materiale)
– NICA VASILE, primar al comunei Valea Danului, județul Argeș (2 acte materiale)
– VIȘAN IONEL DRAGOȘ, primar al comunei Cotmeana, județul Argeș (2 acte materiale)
– PEPENEL NICOLAE-CORNEL, primar al comunei Bughea de Sus, județul Argeș (2 acte materiale)
– SIMION EMIL, primar al comunei Brăduleț, județul Argeș (3 acte materiale)
– BOȚÂRCĂ GHEORGHIȚĂ, primar al orașului Topoloveni, județul Argeș (3 acte materiale)
– POȘTOACĂ DAMIAN-ION, primar al comunei Mioarele, județul Argeș (2 acte materiale).
S-a dispus urmărirea penală față de 17 primari și directori, la data faptelor, în calitate de suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit (câte un act material), după cum urmează:
– BEREVOIANU CORNELIU, primar al comunei Nucșoara, județul Argeș
– DOCHINOIU NICULAIE, primar al comunei Vedea, județul Argeș
– ȚUCĂ GHEORGHE, primar al comunei Cocu, județul Argeș
– CIOBANU MARCEL, primar al comunei Uda, județul Argeș
– IVAN VASILE BEBE, primar al comunei Băbana, județul Argeș
– ȘERBAN NICULAE, primar al comunei Mărăcineni, județul Argeș
– BĂLĂȘOIU AUREL, primar al comunei Rociu, județul Argeș
– STOICAN GHEORGHE, primar al comunei Arefu, județul Argeș
– DUMITRESCU MIHAIL, primar al comunei Merișani, județul Argeș
– NICOLAE RADU, primar al comunei Negrași, județul Argeș
– PĂUNA MIRCEA, primar al comunei Mușătești, județul Argeș
– LUPU SORIN, primar al comunei Priboeni, județul Argeș
– SMĂDU NICOLAE, primar al comunei Domnești, județul Argeș
– CIOFLAN IULIAN, director executiv la Agenției de Implementare a Proiectelor Argeș
– PĂDUREANU ION, primar al comunei Godeni, județul Argeș
– UNGURENUȘ MIHAI, primar al comunei Corbi, județul Argeș
– PĂVĂLOIU VIOLETA, director al Școlii Speciale Valea Mare, județul Argeș.
Totodată, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de OANĂ ONELA CARMEN și CATANĂ AIDA PETRONELA, reprezentante ale SC European Project Consulting SRL București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În cauză există date și probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora:
1. Nicolescu Constantin, în calitate de președinte al Consiliului Județean Argeș și, totodată, de președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, și-a folosit influența și autoritatea conferite de funcțiile publice și politice deținute în scopul ajutării efective a unui magistrat de a ocupa o funcție de conducere într-o instanță pe alte criterii decât cele ale competenței profesionale, cu ocazia concursului aprobat și organizat în acest sens de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, în perioada 10 aprilie-30 iunie 2009.
2. În perioada anilor 2007-2010, ca urmare a influenței și a autorității exercitate de NICOLESCU CONSTANTIN, atât în calitate de președinte al Consiliului Județean Argeș, cât și de președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, asupra unor primari, în marea lor majoritate fiind membrii respectivei formațiuni politice, SC EUROPEAN PROJECT CONSULTING SRL București a încheiat contracte de prestări servicii, având ca obiect consultanță, elaborare strategie locală și elaborare cereri de finanțare-implementare proiect cu un număr de 46 de consilii locale ale unor orașe și comune din județul Argeș, Școala Specială Valea Mare, Agenția de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a județului Argeș (instituție subordonată Consiliului Județean Argeș) și chiar cu Consiliul Județean Argeș. Consiliile locale cu care agentul economic anterior menționat a încheiat 105 contracte sunt următoarele: Curtea de Argeș, Mioveni, Topoloveni, Țițești, Mihăești, Moșoaia, Stâlpeni, Leordeni, Coșești, Budeasa, Micești, Nucșoara, Mozăceni, Morărești, Stolnici, Corbeni, Tigveni, Dragoslavele, Dâmbovicioara, Sălătrucu, Lunca Corbului, Vedea, Cocu, Cuca, Uda, Șuici, Mălureni, Stoenești, Băbana, Mărăcineni, Valea Danului, Cotmeana, Bughea de Sus, Brăduleț, Rociu, Arefu, Cicănești, Merișani, Negrași, Mioarele, Mușătești, Priboieni, Domnești, Godeni, Corbi și Cepari. Valoarea totală a celor 105 contracte de prestări servicii încheiate între SC EUROPEAN PROJECT CONSULTING SRL București cu instituțiile publice și unitățile administrativ teritoriale anterior menționate în perioada 2007-2010 este de cca. 3.786.804,5 lei, din care au fost efectuate plăți în sumă totală de cca. 3.140.687,5 lei. Din actele de urmărire penală aflate la dosarul cauzei rezultă indicii rezonabile că marea majoritate a contractelor de prestări servicii au fost încheiate fără justificare, în condițiile în care comunitățile respective, în multe cazuri, nu au obținut niciun folos, contractele în cauză nefiind valorificate în vreun mod, iar în alte cazuri beneficiile încheierii unor astfel de contracte au fost modice, nefiind pe măsura valorii contractelor și nejustificând sumele de bani plătite efectiv din bani publici către SC EUROPEAN PROJECT CONSULTING SRL București (firmă a cărei reprezentanți aveau legături de interes personal și de grup cu Drăghici Mircea Gheorghe).
S-a mai reținut și faptul că, în contextul încheierii și derulării în condițiile frauduloase mai sus arătate a contractelor de prestări servicii de către SC EUROPEAN PROJECT CONSULTING SRL București cu instituții și autorități publice din județul Argeș, Drăghici Mircea Gheorghe a înființat SC EUROPEAN PROJECT CONSULTING MANAGEMENT SRL Pitești, astfel încât el și o rudă a sa să poată obține, în mod facil și necuvenit, cu sprijinul nemijlocit al lui Nicolescu Constantin, foloase materiale, în calitate de asociați ai firmei, între cele două societăți fiind încheiat în acest scop un contract având ca obiect furnizarea consultanței. În perioada 01.10.2007- 31.12.2008 Drăghici Mircea Gheorghe a deținut și funcția de director al acestei firme, care era administrată de o rudă a acestuia. Drăghici Mircea Gheorghe a avut calitatea de asociat unic al SC EUROPEAN PROJECT CONSULTING MANAGEMENT SRL Pitești în perioada 06.10.2008-20.10.2010 în condițiile în care, în perioada de referință, începând cu luna decembrie 2008, a deținut funcția de deputat. Obținerea necuvenită de foloase materiale atât de către SC EUROPEAN PROJECT CONSULTING SRL București, cât și de către SC European Project Consulting Management SRL Pitești și, implicit, de către asociații acestor societăți comerciale a fost facilitată de îndeplinirea în mod defectuos a actelor de serviciu de către conducătorii instituțiilor și autorităților publice respective, cu consecința producerii de pagube materiale acestor entități.
Persoanelor menționate li s-a adus la cunoștință calitatea de suspect în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.