930X122 MAIA

concordia

EXCLUSIV! PROBLEME PENTRU CĂTĂLIN RĂDULESCU! DEPUTATUL PSD, SUB CONTROL JUDICIAR!

Procurorii DNA au extins cercetările în dosarul privitor la Concordia Con. Strade, firmă la care a fost acţionar deputatul PSD Cătălin Rădulescu, iar care acum este administrată de fratele acestuia.

Citiți și: Bani de la bolnavi: DNA suspectează că Nelu Tătaru ar fi luat mită și în Parlament

Astfel, procurorii anticorupție au decis astăzi să instituie măsura controlului judiciar şi asupra deputatului PSD de Piteşti! Conform deciziei anchetatorilor, Cătălin Rădulescu nu are voie să ia legătura cu fratele său și nici cu martorii din dosar.

Asta înseamnă că cercetările îl vizează acum direct şi pe parlamentar, în condiţiile în care atunci când au început acestea îl aveau în vedere pe fratele deputatului.

Citiți și: Șeful DNA Pitești, informații de ultim moment. Anunțul așteptat

Iată ce spunea DNA în ziua percheziţiilor făcute la sediul acestei firme: „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în cursul anului 2013, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție (efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția) de către o persoană cu o funcţie de demnitate publică”. Percheziţiile au avut loc în dimineaţa zilei de 17 februarie.

Kaia 555×222
eurial 570×90