Poliţiştii din Câmpulung Muscel au reţinut în acest weekend un tânăr de 20 de ani din municipiu bănuit de furt calificat și distrugere.
Din cercetări s-a stabilit că în cursul zilei de 1 februarie 2020 tânărul ar fi pătruns prin efracție într-o locuință din comuna Valea Mare Pravăț și ar fi furat două telefoane mobile, iar la plecare ar fi spart un geam.
După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive. (Foto: descriptiv)











