În urma evenimentului petrecut vineri în Pitești, la Autogara Sud, unde un bărbat a murit după intervenția brutală a polițiștilor, medicul primar al Serviciului de Medicină Legală Argeș, Dan Manu și prim procurorul Marius Ștefan au făcut primele declarații în legătură cu cauzele decesului.
Dan Manu, medicul primar al Serviciului de Medicină Legală Argeș a declarat faptul că, în urma rezultatelor preliminarii ale necropsiei de astăzi, bărbatul a suferit mai multe traumatisme, craniocerebral, toracic și cervical, care au dus la asfixierea mecanică a acestuia.
De asemenea, procurorul Marius Ștefan a declarat că, toți polițiștii prezenți la fața locului au dat declarații.
DECLARAȚII CU PRIVIRE LA CAUZELE DECESULUI
„În urma autopsiei, am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza de deces a fost asfixierea mecanică, iar ca mecanism generator, ce a cauzat asfixierea mecanică a fost comprimarea părților moi ale gâtului și a toracelui.
Sunt prelevate probe biologice care merg la microscop, la laboratoarele noastre. Ce pot să vă mă spun, este că am rugat, dat fiind interesul , dar și dorința noastră de a înțelege și de a ne elucida până în acest moment pe situația medico-legală, laboratorul de toxicologie medico-legală m-a informat că avea (nr. bărbatul decedat) o alcoolemie de peste 2 la mie”, a declarat Dan Manu, medic primar al Serviciului de Medicină Legală Argeș.
„Urmează să evaluam probele înregistrate până în acest moment, inclusiv imaginile surprinse pentru a stabili persoanele implicate. Ideea este că, vreau să vă asigur că ancheta este în momentul de față îndreptată spre lămurirea completă a tuturor împrejurărilor cauzei.
Vrem să vă asigurăm de transparența și profesionalismul nostru. Dar, dincolo de toate, având în vedere contextul în care s-au produs aceste leziuni și multiplicitate acestor leziuni, trebuie să stabilim clar contribuția participanților”, a declarat Marius Ștefan, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)

