930 x122 grota rece

campulung

MESAJ DUR DIN PARTEA PREFECTULUI: „VOM ÎNCHIDE LOCALITĂȚI DACĂ SE VA IMPUNE”

Prefectul Emanuel Soare se arată îngrijorat de evoluția epidemiei de coronavirus la nivel național și, în mod special, de ceea ce se întâmplă în nordul județului Argeș.

Citiți și: Se întâmplă după 50 de ani: Imperialul, noua bijuterie de milioane din Argeș

„Din investigațiile realizate, precum și în urma analizei măsurilor impuse în zonă, constat că unele dintre regulile care au fost deseori prezentate în spațiul public, inclusiv de către Instituția Prefectului, nu sunt respectate.

Atenționez asupra faptului că, în funcție de evoluția cazurilor suspecte și pozitive din zona Câmpulung, voi dispune cele mai dure măsuri care se impun în vederea prevenirii răspândirii COVID-19”, spune prefectul.

Citiți și: Lucrări de reabilitare pe DN 73 Pitești – Brașov: Jale în trafic

Reprezentantul Guvernului în teritoriu anunță măsuri dure pentru nordul județului dacă problemele nu se vor rezolva.

„Vom închide localitățile, vom permanentiza prezența Poliției, Jandarmeriei și a Armatei, vom introduce obligativitatea purtării măștilor de protecție pentru fiecare cetățean și vom aplica amenzile maxime prevăzute de lege, dacă se va impune.

Reamintesc faptul că autoritățile locale trebuie să își facă datoria, prin intermediul comitetelor locale pentru situații de urgență, trebuie să verifice permanent modul în care cetățenii respectă regulile privind izolarea, circulația prin localitate, adunările publice sau private, inclusiv cele de cult. De asemenea, Poliția Locală și Poliția Națională trebuie să fie prezente permanent pe stradă, să patruleze în zonele cu persoane izolate la domiciliu, să se asigure că sunt respectate regulile.

Din păcate, tocmai în zona amintită se pare că aceste reguli nu sunt respectate, motiv pentru care virusul are o răspândire mai mare decât în mod normal.

Managerii spitalelor din zonă au responsabilitatea de a-și informa personalul medical cu privire la regulile și procedurile care trebuie respectate în abordarea relației cu fiecare pacient care vine la spital. Au obligația să verifice purtarea echipamentelor de protecție de către personalul medical, să asigure licitațiile necesare pentru procurarea de echipamente și medicamente necesare.

Reamintesc faptul că, în conformitate cu atribuțiile și responsabilitățile Instituției Prefectului în situațiile de urgență, vom respecta cu strictețe măsurile ce se impun și nu vom tolera nicio abatere de la acestea”, avertizează prefectul Emanuel Soare.

Amintim că ieri prefectul a anunțat că „am transmis Primăriei municipiului Câmpulung și Primăriei localității Godeni să întrunească, luni (n.r. – astăzi, 6 aprilie 2020), comitetele locale pentru evaluarea situației și să transmită CJSU (n.r. – Comitetul Județean pentru Situații de Urgență) propunerile de măsuri suplimentare, dacă se impun” (AICI, amănunte).

Eurial 555 x222
New Profesional Consult 570×90