Eurial 930 x 122

mediana

Concert maltez

Ce ştim despre Malta?

Păi de Cavalerii de la Malta am auzit, apărători ai creştinătăţii, apoi de crucea de Malta care intra în mecanismele aparatului de filmat. Limba am aflat de pe net este siculo-arabică adică o limbă semitică vorbită în vremea în care Malta şi Sicilia a fost ocupată de arabi. Ea cuprinde şi multe cuvinte de origine italiană şi engleză.

În această seară la Filarmonica din Piteşti am avut plăcerea să audiem muzică contemporană din Malta interpretată de orchestra piteşteană sub conducerea dirijorului maltez Colin Attard.  Împreună cu dirijorul am avut să ascultăm şi melodii cu participarea sopranei de coloratură Median Vlad.

Prima piesă interpretată de orchestră a fost Rebbieka de Joseph Vella. Aceasta este un poem simfonic vesel şi în tonuri foarte vesele.

A urmat piesa pentru soprană şi orchestră Capriccio compusă chiar de dirijorul Colin Attard pe versurile unui poet maltez.

Următoarea piesă a fost prima parte Introdzzioni Meditativa din poemul simfonic Il Kappella tal Paci al compozitorului Carmelo Pace cu tonuri lirice de muzică de film.

O altă compoziţie vocală şi pentru orchestră a fost (Dorinţa) aparţinând lui Colin Attard în interpretarea Medianei Vlad.

Compoziţia Preludiu din Sultana tal-Vittorji (Regina victoriilor) a lui Carmelo Pace este muzică sacră.

Piesa Manjifikat (Magnificant) este tot o piesă a lui Stephen Attard pentru orchestră şi vocală care este mai apropiată de muzica contemporană.

În final înainte de ultima piesă dirijorul ne-a mulţumit şi ne-a prezentat-o ca fiind inspirată din muzică populară malteză. Am recunoscut în piesa lui Charles Camilleri; Suită malteză. Am observat tonurile muzicii italiene şi spaniole.

A fost o seară plăcută ce ne-a amintit de Meditetrana şi de vreme caldă şi însorită.

555 X 222 CAPRA
New Profesional Consult 570×90