930×122 CAPRA 5

zile libere

    Nu se face școală! Acești elevi din România nu sunt obligați să participe la cursuri

    Nu se face școală! Acești elevi din România nu sunt obligați să participe la cursuri între 29 martie – 2 aprilie.

    Citiți și: 2025 vine cu zile libere! Află când pică sărbătorile legale

    Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că elevii de religie catolică nu sunt obligați să participe la cursuri între 29 martie și 2 aprilie.

    Această decizie a fost luată având în vedere că pe 31 martie este Paștele catolic. În ceea ce privește profesorii de religie catolică, decizia va aparține fiecărei școli în parte.

    Citiți și: Zile libere! Cea mai lungă vacanță pentru acești angajați

    „Am trimis chiar astăzi o informare către inspectoratele şcolare judeţene în care evocăm obligaţiile legale conform contractului colectiv de muncă la nivel de sector.

    Practic, spunem că la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar să fie realizată o analiză a numărului de angajaţi care ar putea beneficia de acest drept, de zile libere. Și anume vinerea mare, prima, a doua şi a treia zi de Paşti.

    Practic, în funcţie de ponderea cadrelor didactice, Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ poate decide suspendarea cursurilor pentru aceste zile, pe care le-am amintit, şi stabilirea modalităţilor de recuperare cu aplicarea prevederilor articolului 9 alineatul 4, literele B şi C din regulamentul cadrului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi/sau reorganizarea programului şcolar în vederea suplinirii cadrelor didactice care beneficiază de aceste prevederi”, a declarat Ligia Deca, luni, potrivit Antena 3 CNN.

    Elevii pot lipsi de la școală în perioada 29 martie – 2 aprilie, iar absenţele le vor fi motivate.

    „De asemenea, elevii care aparțin unui cult religios legal altul decât cel ortodox, pentru care Paștele se celebrează în data de 31 martie, nu au obligația participării la cursuri în perioada 29 martie – 2 aprilie. Absențele înregistrate pot fi motivate la cerere.

    Am trimis deja această informare şi fiecare Consiliu de Administraţie deja discută şi decide în funcţie de ponderea cadrelor didactice şi de numărul elevilor care se încadrează în aceste prevederi”, a explicat ministrul Educaţiei.

    Foto descriptiv

    PIZZERIA SAPORI 555 222
    570×90 MAIA