Kaia 930 x 120

isu

Pitești. Se mută o instituție foarte importantă

Inspectorarul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș va avea un nou sediu, însă temporar. Motivul este simplu: din ianuarie 2023, sediul instituției situat pe strada Traian va intra într-un program de demolare și construire a unei noi clădiri, cu finanțare de la Banca Mondială.

Citiți și: „Drum lin către Împărăția Cerurilor, tată!”

Astfel, reprezentanții ISU Argeș au solicitat municipalității piteștene darea în folosință, cu titlu gratuit, a unor spații pentru desfășurarea activității.

Autoritățile locale au dat curs solicitătii, iar în acest sens, în ședința ordinară din această lună a Consiliului Local va fi supus votului un proiect care prevede transmiterea în administrarea ISU Argeș, până la data de 31.12.2024, a unor spații situate la etajul I al imobilului  – cămin (C4), aflat în incinta Liceului Tehnologic „Dimitrie Dima” din Războieni.

Citiți și: Urgență maximă într-un cartier din Pitești!

Potrivit unei adrese a liceului, în cămin nu s-au mai făcut cazări din 2017. Doar parterul clădirii ar mai fi fost folosit pentru depozitare, bibliotecă și cabinete medicale.

Predarea-preluarea se va face pe bază de protocol între reprezentanții ISU Argeș și, respectiv, ai Liceului Tehnologic „Dimitrie Dima”, în termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii, se mai arată în proiectul ce va fi supus în atenția consilierilor locali.

Precizăm că în trecut a mai existat o solicitare similară. La momentul respectiv, se lua în calcul ca ISU Argeș să se mute pe perioada lucrărilor în clădirea Pieței Ceair. Propunerea nu s-a concretizat.

Foto: arhivă ePitești/ descriptiv

Eurial 555 x222
HerasMed (570 x 90 px)