930×122-epitesti PNL

vaccinare anti-covid

Schimbări importante în ceea ce privește vaccinarea anti-COVID

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut noi declarații, luni, 14 februarie, despre posibilele schimbările în ceea ce privește vaccinarea împotriva Covid-19.

Citiți și: Începe vaccinarea cu doza patru!

„Pe măsură ce se închid centrele, trebuie să avem o alternativă unde oamenii să se poată vaccina”, a precizat Rafila.

Astfel, ministrul a afirmat faptul că există discuții ca, în viitor, vaccinarea să fie făcută doar la medicii de familie.

Citiți și: Mii de argeșeni s-au imunizat în prima zi a maratonului de vaccinare

„Există astfel de discuții. Centrele de vaccinare își au rostul atunci când discuți de o urgență de sănătate publică, când trebuie să existe accesibilitate, volume mari de vaccin care se vehiculează.

În momentul de față, când avem puține persoane care se vaccinează, în mod normal medicii vaccinatori trebuie să devină medicii de familie, așa cum există și pentru alte tipuri de vaccin”, a declarat Alexandru Rafila.

De asemenea, ministrul Sănătății a mai precizat faptul că această situație urmează să fie aplicată cât de curând, pe măsură ce se închid centrele.

Un lucru important de menționat este faptul că Rafila a adus în discuție și tichetele de vaccinare. Conform spuselor acestuia, guvernul ar lua în calcul și renunţarea la tichetele pentru persoanele care se vaccinează cu schema completă împotriva noului coronavirus.

„Problema nu este a bugetului. Există buget pentru acordarea lor. Au fost un element de stimulare. (…) Era vorba despre un element care să stimuleze vaccinarea. (…) Nu cred că în momentul de faţă acest tichete mai au un viitor, mai degrabă pentru că discutăm despre un mecanism care a fost pus pentru stimularea vaccinării, care, din păcate, nu a funcţionat în mod deosebit”, a susţinut ministrul într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Foto descriptiv: Digi24

HerasMed (555 x 222 px)
570 X 90 CAPRA 3