New Profesional Consult 263×587

Sindicatul Europol anunță că în 70% din oraşe poliţiştii muncesc „la negru”

Sindicatul Europol afirmă că în 70 la sută dintre oraşele din România poliţiştii care ar trebui să documenteze activitatea grupărilor de crimă organizată sunt planificaţi în serviciu doar în timpul săptămânii, până la ora 16:00, iar dacă se întâmplă ceva după acea oră sau în weekend „sunt chemaţi de acasă, într-un fel de muncă «la negru», pe timpul lor şi pe banii lor”.

Afirmaţiile vin în contextul asasinatului comis la Arad, unde omul de afaceri Ioan Crişan a murit după ce maşina sa a explodat.

930 x122 grota rece
555*222 supernova

„Vedem cum cei care ne conduc, guvernanţi, parlamentari, continuă să trăiască în nepăsare şi să izoleze un atentat cu bombă ca fiind o excepţie care nu se mai poate întâmpla.

Ce nu ştiu însă nici opinia publică şi nici politicienii este că în 70% din oraşele României, poliţiştii din structurile poliţiei judiciare, adică cei care ar trebui să culeagă informaţii calificate, care lucrează în dosare penale şi care ar trebui să documenteze activitatea infracţională a grupărilor de crimă organizată (trafic de persoane, contrabandă cu ţigări, evaziune fiscală, trafic de droguri etc) sunt planificaţi în serviciu de luni-vineri, de la 08:00 – 16:00, în timp ce în weekend nu lucrează nimeni.

Dacă totuşi se întâmplă ceva în afara acestor ore, poliţiştii sunt chemaţi de acasă, într-un fel de muncă «la negru», pe timpul lor şi pe banii lor, însă doar după ce infracţiunea a fost comisă”, afirmă reprezentanţii Sindicatului Europol, miercuri, într-o postare pe Facebook.

570 X 90 CAPRA 3
263×587-2 Grota Rece