Guvernul analizează posibilitatea reintroducerii unor scutiri fiscale pentru anumite categorii de persoane cu dizabilități, după ce de la începutul anului au fost eliminate facilitățile privind plata impozitelor locale pentru locuință, teren și autoturism.
Măsura ar urma însă să fie aplicată doar în anumite condiții, legate de valoarea bunurilor deținute.
Discuțiile apar în contextul nemulțumirilor apărute după introducerea noilor reguli fiscale, care au determinat proteste în mai multe orașe din țară.
Până în prezent, legislația nu a fost modificată, iar persoanele cu handicap continuă să plătească impozitele locale introduse de la 1 ianuarie.
Potrivit informațiilor transmise la nivel guvernamental, o eventuală revenire la scutiri ar putea viza persoanele cu dizabilități care nu dețin proprietăți sau autoturisme cu valoare ridicată.
Autoritățile analizează astfel o formulă prin care sprijinul să fie acordat diferențiat, în funcție de situația materială, conform cancan.ro.
Cine sunt persoanele care ar putea scăpa de taxe locale în 2026
În același timp, oficialii susțin necesitatea menținerii unui echilibru între facilitățile acordate și resursele disponibile ale sistemului public.
Persoanele cu dizabilități rămân, în prezent, scutite de plata contribuției la asigurările de sănătate și beneficiază în continuare de scutirea de impozit pe venit pentru salarii, pensii și activități independente, precum și de posibilitatea de a cumula veniturile cu indemnizația de handicap.
Eliminarea scutirilor pentru impozitele locale, combinată cu majorarea taxelor în 2026, a generat reacții puternice din partea organizațiilor care reprezintă persoanele cu dizabilități.
În paralel, un proiect legislativ aflat în dezbatere prevede ca datoriile fiscale locale neachitate să poată fi recuperate prin reținere directă din indemnizația de handicap, propunere care a stârnit critici în spațiul public.
Autoritățile continuă discuțiile pentru stabilirea unei variante finale, însă nu a fost anunțat un calendar clar privind eventualele modificări.
Foto: Descriptiv




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti.jpg)





![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti.jpg)



