- Publicat de: ePitești
- 4-12-2014, ora 14:55
- Social
LA ANUL, MAI MULTE ZILE LIBERE PENTRU ANGAJAŢI
În 2015 numărul zilelor libere va fi de 12. Astfel, se va acorda o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, iar familiile cu trei sau mai mulţi copii vor avea două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, în funcţie de decizia angajatorului.
Citiți și: Trei zile libere în iunie! Ce se întâmplă dacă șeful îți cere să vii la muncăDe asemenea, de anul viitor va mai fi zi liberă 10 mai – Ziua Independenţei, Ziua Înălţării Domnului, marcată la 40 de zile după Paşti, dar şi prima zi de şcoală. Dacă va fi aprobat un proiect de lege în acest sens, românii ar mai putea avea liber pe 24 ianuarie, dată la care se sărbătoreşte Unirea Principatelor Române sau „Mica Unire”.
Sărbătorile legale stabilite prin Codul Muncii sunt: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie-Sfântul Apostol Andrei, 1 Decembrie și două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora. Angajaţii care nu au liber de sărbătorile legale – unii salariaţi din mediul privat sau cei din sectoarele de activitate bugetară în care trebuie asigurată permanenţa – au drept de compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
Citiți și: Voucherele sociale, încărcate înainte de sărbătoriÎn cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală de un spor la salariul de bază, care nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. (Foto: doctorulzilei.ro)