- Publicat de: ePitești
- 9-05-2014, ora 8:03
- Social
LEGEA DRĂGHICI, PROMULGATĂ DE PREȘEDINTELE BĂSESCU
Legea inițiată de deputatul de Argeș Mircea Drăghici în sprijinul persoanelor cu handicap ireversibil a fost promulgată de președintele Traian Băsescu.
Citiți și: Direct pe card! Românii care primesc 750 Lei pe an pentru combustibil„Mă simt împlinit să știu că persoanele care au un handicap ireversibil nu vor mai fi umilite prin chemarea lor la reevaluările periodice de către Comisia de evaluare. Propunerea legislativă prevede că persoanele pentru care Comisia de evaluare a stabilit un termen permanent al certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap se prezintă pentru reevaluare doar în situația în care se solicită acest lucru ca urmare a agravării condiției lor medico-psiho-sociale sau în cazul în care sunt convocate de structurile competente în situația existenței unor suspiciuni justificate.
Sunt dator să le mulțumesc tuturor colegilor din Parlamentul României, de a căror susținere am beneficiat în promovarea, dezbaterea și adoptarea acestei legi. Actul normativ a fost votat în Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, de 336 de parlamentari, neavând niciun vot împotrivă și doar o abținere.”, declară Mircea Drăghici.
Citiți și: Transport gratuit pentru aceste persoane!