Un proiect legislativ aflat în dezbaterea Senatului propune o modificare importantă a Legii 196/2018 privind asociațiile de proprietari.
Potrivit inițiativei, sumele provenite din chirii, publicitate sau alte surse care alimentează în prezent exclusiv fondul de reparații vor putea fi utilizate, în anumite condiții, și pentru plata facturilor curente.
În forma actuală, legea obligă ca banii din chirii și reclame să fie direcționați doar către fondul de reparații, ceea ce creează situații în care asociațiile dispun de resurse, dar nu le pot folosi pentru cheltuieli imediate cu utilitățile.
Proiectul ar introduce o mai mare flexibilitate, permițând adunării generale a proprietarilor să decidă, punctual, realocarea acestor fonduri atunci când fondul de rulment este insuficient.
Schimbare majoră pentru asociațiile de proprietari! Locatarii, vizați direct
Inițiatorii susțin că modificarea este necesară pentru a proteja locatarii corecți, care își achită la timp întreținerea, de riscul debranșărilor cauzate de restanțieri.
„Nu este normal ca un bloc să rămână fără utilități în timp ce în conturile asociației există bani, dar care nu pot fi folosiți din cauza rigidității legislației”, au explicat aceștia.
Propunerea ar urma să funcționeze doar în situații de urgență și doar prin hotărâri clare ale adunării generale.
Până la adoptarea legii de către Parlament și publicarea ei în Monitorul Oficial, actualele prevederi rămân în vigoare, iar sumele obținute din chirii sau publicitate pot fi folosite doar pentru fondul de reparații, arată capital.ro.
Foto: Descriptiv
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)












