930×122-epitesti PNL

amenda

ȘOFERIȚĂ PRINSĂ CU 113KM/H ÎNTR-O COMUNĂ DIN ARGEȘ

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Citiți și: Poliția Română și-a amendat doi agenți

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 210 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 65.000 de lei. Cu aceeași ocazie, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 11 permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

Circula cu viteză excesivă

Citiți și: Ce mașini sunt iertate dacă sunt luate de radar

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat o femeie de 45 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Schitu-Golești, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu viteza de 113 km/h.

„Femeia a fost sancționată conform OUG195/2002R cu amendă în valoare de 1.305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile”, precizează IPJ Argeș.

Conducea sub influenţa alcoolului

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat marți un bărbat de 50 de ani, din Topoloveni, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Ștefănești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

„Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal”, mai precizează IPJ Argeș.

(Foto: descriptiv)

PIZZERIA SAPORI 555 222
570×90 MAIA