- Publicat de: ePitești
- 14-01-2019, ora 14:15
- Știri
13 AGENȚII DE TURISM, ASPRU AMENDATE. LISTA COMPLETĂ
13 agenții de turism, aspru amendate. Lista completă. Consiliul Concurenţei a sancţionat 13 agenţii de turism şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi în valoare totală de aproape 11.420.000 de lei (aproximativ 2.450.000 de euro) pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism.
Citiți și: Riști amendă de până la 10.000 de lei și dosar penal!„Autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada iunie 2013-septembrie 2016, 13 agenţii de turism și-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor/pachetelor turistice comercializate.
Astfel, agenţiile de turism nu au redus sub un anumit nivel preţul de vânzare către clienți pentru produsele turistice şi/sau pachetele de servicii turistice comercializate (exemplu: bilete de avion în zborurile tip charter – atât ca produs turistic individual, cât și ca o componentă dintr-un pachet de servicii turistice).
Citiți și: Viața la bloc: Mai bine amendați decât să respecte legea: ,,E prea scump!”De asemenea, acestea au limitat sau au eliminat campaniile promoționale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuităţi clienţilor şi şi-au împărțit numărul de locuri în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter, pentru a limita astfel în mod artificial oferta în vederea creșterii prețului de vânzare.
Amenzile au fost aplicate astfel:
1.Aerotravel S.R.L. – 400.754,46 de lei (aproximativ 86.003 euro);
2.Air Fla S.R.L. – 9.618,91 de lei (aproximativ 2.064 de euro);
3.Corali Holidays S.R.L. – 6.644,12 lei (aproximativ 1.426 de euro);
4.Eximtur S.R.L. – 685.116,14 lei (aproximativ 147.027 de euro);
5.Fibula Air Travel S.R.L. – 88.310,64 de lei (aproximativ 18.952 de euro);
6.Happy Tour S.R.L. – 519.597,56 de lei (aproximativ 111.506 euro);
7.Nova Travel S.R.L. – 124.616 lei (aproximativ 26.743 de euro);
8.Paralela 45 Turism S.R.L. – 1.723.737,00 lei (aproximativ 369.917 euro);
9.Prestige Tours International S.R.L. – 2.139.282,82 de lei (aproximativ 459.093 de euro);
10.Prompt Service Travel Company S.R.L. – 186.084,73 de lei (aproximativ 39.934 de euro);
11.Rezeda World Travel S.R.L. – 28.780,08 lei (aproximativ 6.176 de euro);
12.Tez Tour S.R.L. – 55.930 de lei (aproximativ 12.003 euro);
13.Touring Europabus Romania S.R.L. – 5.397.762,87 de lei (aproximativ 1.158.368 de euro).
Christian’76 Tour S.R.L. a aplicat la programul de clemenţă, oferind dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale, şi a primit imunitate la amendă.
Companiile Aerotravel S.R.L., Eximtur S.R.L., Fibula Air Travel S.R.L., Nova Travel S.R.L., Paralela 45 Turism S.R.L., Prompt Service Travel Company S.R.L., Rezeda World Travel S.R.L., Tez Tour S.R.L. și Touring Europabus Romania S.R.L. au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reducerea cu 20% din nivelul de bază al amenzii.
Investigația va continua analiza privind posibilul comportament anticoncurențial al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., respectiv facilitarea săvârşirii faptei anticoncurenţiale.
În cadrul aceleiaşi investigaţii, Consiliul Concurenţei a sancţionat ANAT cu 53.304,02 lei (11.439,12 euro) deoarece, în perioada septembrie 2012-aprilie 2016, le-a interzis membrilor săi care operau ca revânzători pentru produse turistice și/sau pachete de servicii turistice să le acorde clienţilor reduceri sub forma cedărilor unei părţi din comisioanele care le reveneau de la companiile (tur-operatorii) care ofereau acele produse/pachete turistice.
ANAT şi-a recunoscut fapta anticoncurenţială şi a beneficiat de o reducere a amenzii de 20%.
Totodată, Consiliul Concurenţei a impus ANAT obligaţia de a organiza şi derula acţiuni de instruire pentru agenţiile membre şi angajaţii acestora, pentru a cunoaște reglementările din domeniul concurenței şi, astfel, să poată identifica posibile practici anticoncurențiale.
Aceasta este prima investigaţie declanşată de Consiliul Concurenţei în urma unor informaţii primite printr-o sesizare anonimă înregistrată pe Platforma avertizorilor de concurenţă.
În acelaşi timp, Autoritatea de Concurenţă a solicitat îmbunătăţirea cadrului de reglementare prin corecta şi completa transpunere a Directivei europene privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate (Directiva UE 2302/2015), astfel încât să fie protejaţi atât turiştii, cât şi operatorii din domeniu.
Consiliul Concurenţei consideră că este foarte important să fie acoperit complet riscul turistului, iar, la acest mecanism de despăgubire/de garanţii, agenţiile de turism trebuie să participe proporţional cu riscul asigurat, respectiv cu avansul primit de la client. Garanțiile agențiilor de turism nu trebuie limitate la participarea la un fond de garantare a pachetelor de călătorie, ci pot funcționa distinct sau asociat cu scrisori de garanție bancară, polițe de asigurare sau alte instrumente de garantare legal constituite”, a informat cu puțin timp în urmă Consiliul Concurenței.