Acum: Percheziții în Argeș. Polițiștii din Ilfov fac la această oră 16 percheziții și pun în aplicare 11 mandate de aducere pentru probarea activității infracționale a membrilor unei grupări specializate în evaziune fiscală în domeniul comercializării de piei de animale. Perchezițiile se desfășoară în mai multe județe, printre care și Argeș.
În perioada 2014-2015, 8 persoane ar fi înregistrat în contabilitatea societăților administrate achiziții fictive de piei de animale și de alte bunuri și servicii, pentru diminuarea taxei pe valoarea adăugată și a impozitului pe profit, scopul final fiind eludarea bugetului de stat.
Cei 8 ar fi fost sprijiniți de un bărbat, de 39 de ani, din localitatea Jilava, care, în calitate de reprezentant legal al unei unități economice, ar fi acceptat emiterea de facturi fiscale fictive către celelalte societăți implicate. Statul ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 1 milion de euro.
Descinderile au loc în județele Argeș, Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu și Buzău și în București, la locuințele persoanelor bănuite și la sediile societăților implicate în activitatea evazionistă. Cercetările, sub acuzațiile de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală, sunt făcute sub directa coordonare a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.
11 persoane vor fi duse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov pentru audieri, iar în funcție de probatoriul administrat urmează să fie făcute propuneri către Parchet și instanța de judecată.
Poliția Română, care furnizează informația, nu precizează identitatea celor vizați de percheziții. (Foto: descriptiv)