Donaris 930 x 122

focar

FOCAR DE PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ ÎN PĂDUREA TRIVALE

Focar de pestă porcină africană în pădurea Trivale. “Un nou focar de pestă porcină africană a fost declarat pe raza fondului de vânătoare nr. 29 Trivale, analizele de laborator confirmând prezenţa virusului la un cadavru de porc mistreţ.

Citiți și: S-a întâmplat în Parcul Trivale! Tânăr dubios descoperit cu potențiale substanțe ilegale

Au fost adoptate toate măsurile specifice în asfel de situaţii în zona infectată şi cea tampon.

Localităţile din zona infectată sunt Budeasa Mare, Budeasa Mică, Mărăcineni, Ştefăneştii Noi, Piteşti, Geamăna, Hinţeşti, Gura Văii, Smeura, Moşoaia, Bătrâni, Ciocănăi, Slătioarele, Uiasac, Valea Ursului, Brăileni, Bascov și Frăţeşti.

Citiți și: De Revelion în pădurea Trivale se întâmplă ceva!

Zona tampon cuprinde Miceşti, Purcăreni, Colibaşi, Făgetu, Dârmăneşti, Enculeşti, Ştefăneşti, Văleni Podgoria, Viişoara, Goleşti, Bradu, Albota, Mareş, Cerbu, Păduroiu Deal, Poiana Lacului, Dealu Viilor, Băjeneşti, Băbana, Prislopu Mare, Prislopu Mic, Cotmeniţa, Dobrogostea, Vărzaru, Borleşti, Gălăşeşti și Rogojina.

În zona afectată sunt cuprinse fondurile de vânătoare 29 Trivale, 32 Răsleţu şi 34 Mareş. Efectivele evaluate de mistreţi de pe cele trei fonduri de vânătoare sunt în număr de 112. Se vor vâna integral mistreţii prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, iar animalele vor fi neutralizate prin îngropare.

În total, în județul Argeș sunt active 6 focare de PPA la porci mistreţi, pe fondurile de vânătoare 1 Negoiu (complexul de vânătoare din Sălătrucu), 25 Grădiştea, 24 Mâzgana, 18 Râul Târgului, 7 Curtea de Argeş şi 29 Trivale.

Reamintim că orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgenţă medicului veterinar sau autorităţilor publice locale”, ne-a informat în urmă cu puțin timp Instituția Prefectului – Județul Argeș.

Sursa citată ne-a confirmat că este vorba de mistrețul găsit mort în dimineața zilei de 14 noiembrie 2019 și despre care inițial s-a crezut că ar fi fost lovit de o mașină (foto), paznicii fondului de vânătoare excluzând la acel moment ipoteza pestei porcine africane (AICI, imagini și subiectul pe larg).

“La momentul respectiv, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș ne-a informat că, din primele verificări, mistrețul a fost lovit de o mașină. Așa cum se procedează în cazuri similare, s-au recoltat probe biologice, care au fost trimise spre analiză în afara județului. Ieri, rezultatele au confirmat prezența virusului.

Menționăm că la momentul în care au fost prelevate probele, în urma autopsiei, mistrețul nu prezenta semne de boală (perioada de incubație a virusului PPA este de până la 14 zile)”, ne-a precizat Instituția Prefectului – Județul Argeș.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3