Pitesti. 26 august 2009.
V-ati gandit vreodata care este legatura intre Donald Trump, Warren Buffet sau Nelson Mandela si comuna argeseana Ratesti? Probabil ca nu. Ei bine, aceasta legatura am gasit-o dupa ce primarul comunei, Gheorghe Matei, ne-a spus ca are in comuna o familie cu care s-ar mandri orice primar. Familia Marian si Daniela Nicolescu, cu care are si relatii de prietenie. Iar familia Nicolescu il are in mijlocul ei pe Michael Nicolescu, primul roman care a devenit student la cea mai prestigioasa sectie de finante-banci din lume, Wharton School of Business, din cadrul University of Pennsylvania. Infiintata in 1751, este considerata una din cele mai vechi universitati din lume, ea fiind creata de Benjamin Franklin, unul dintre cei care au semnat Declaratia de Independenta a Americii. Universitatea are un buget de 6,8 miliarde dolari, iar facultatea Wharton unul de 691 milioane dolari. Nu numai atat, Michael este primul sef de promotie absolvent al liceului Pocono Mountain East High Shool care a intrat, in ultimul deceniu, in sistemul early adminition la aceasta sectie. Un motiv indeajuns de important pentru ca fotografia sa sa intre in Hall of Fame a liceului, dar si sa primeaca felicitari din partea guvernatorului statului Pennsylvania, a presedintelui comitetului care urmareste la nivel national elevii de exceptie ai Americii, dar si a presedintelui Traian Basescu si, mai ales, a presedintelui S.U.A, George Bush Jr. si a ministrului Educatiei din mandatul acestuia.
Ei bine, doi dintre cei mai mari afaceristi ai lumii, Donald Trump sau
Warren Buffet au terminat Wharton, iar celebrul Nelson Mandela are un master la aceeasi sectie.

Cum incepe o istorie de succes
La Ratesti, familia Nicolescu este prezenta de sase generatii. Mai precis, din 1867, atunci cand stra- stra bunicul lui Michael, Georgescu, a fugit din Fagarasul intrat sub dominatia imperiului Austro-Ungar, pe culoarul Rucar Bran, ajungand la Ratesti. Acolo, Georgescu din Fagarasi si-a schimabt numele in Nicolescu, de Ratesti. Pentru ca era stiutor de carte, prima veriga a familiei Nicolescu de astazi, a fost angajat de boierul Ratescu in administratia publica. Michael a plecat in America din copilarie. Iar acum locuiesti in Statele Unite, in Pennsylvania.

Marile asteptari, uriasele impliniri
Michael si-a definitivat educatia in S.U.A. A terminat sef de promotie liceul Pocono Mountain East. A tinut un discurs in fata a patru mii de persoane, parinti, profesori si elevi. Atunci, a vorbit despre talentul fiecaruia care trebuie sprijinit sa creasca, pentru a avea un destin implinit. Gratie acestui succes, a fost inclus in societatea de onoare a S.U.A. si a devenit finalist cu rezultatele academice la nivel national- fiind parte din acel 1% de excelenta din totalul absolventilor de liceu, adica este unul dintre cei 15.000 cei mai buni elevi din S.U.A.! Este o modalitate de a onora performantele unui elev, pe parcursul a 12 ani de scoala, pentru ca acolo asa se fac monitorizarile. Michael a fost si capitanul echipei de inot a liceului, ceea ce presupune o deosebita performanta sportiva, la nivelul sau, avand in vedere ca sistemul american de invatamant pune un puternic accent pe activitatea sportiva, in armonie cu cea educationala. in prezent, este si angajat part-time la sfarsitul saptamanii la un water-park, fiind life-guard, adica un fel de salvamar pentru bazine inchise, dupa ce a obtinut o diploma care sa ii permita aceasta activitate. Castiga 8,5 dolari pe ora. in viziunea americana, aceasta activitate este considerata ca fiind o contributie comunitara, fiind implicat in activitati sociale.

Talentul de a fi…geniu
Michael a aplicat, pentru studiu universitar, pentru cele mai importante nume din acest nivel educational din America: Yale, Harvard, Princeton sau University of Pennsylvania, din Philadelphia. Datorita portofoliului sau deosebit, a primit acceptul tuturor numelor importante. A preferat insa University of Pennsylvania, cea care i-a si oferit prima dreptul de early admittion la Wharton, in decembrie (n.r.- admitere foarte rapida, fara a mai trece prin alte etape si examene). Mai mult, ca o recunoastere, a fost acceptat cu o bursa integrala de 55.000 de dolari pe an, timp de patru ani. Ca sa intelegeti performanta acestui tanar, University of Pennsylvania are patru discipline- una de ingineri, una de medicina, si scoala de finante-banci (business) –Warthon, precum si una generala (unde de obicei ajung cei care nu pot accede, dupa ce au fost acceptati de universitate, la una din celelalte trei discipline pe care o doresc). Michael a ales Pennsylvania, tocmai datorita faptului ca isi doreste sa cunoasca tainele manipularii financiare, dupa care, daca va reusi sa obtina masterul in avocatura la Harvard- de asemenea numarul unu in lume pe aceasta sectie-, sa si profeseze, monitorizand practic aceasta manipulare financiara. Iar daca visul i se va implini, va ajunge sa lucreze cu gigantele companii din China, viitoarea cea mai mare putere a lumii. Reveninnd la Wharton, aflati ca este catalogata drept cea mai importanta scoala de business din lume in ultimii zece ani. Aceasta facultate are 18 discipline. Dintre ele, Michael a optat pentru bancking. Asta deoarece doreste ca, ulterior, sa isi faca masteratul in avocatura in Harvard, disciplina pentru care este considerata cea mai importanta din lume. Desi vorbeste limba romana, americana si spaniola, la universitate s-a inscris la limba chineza, dialectul mandarin, pentru ca si-ar dori sa lucreze in spatiul din China.

Concurenta acerba
Wharton accepta anual 500 de absolventi de liceu, numai in urma criteriilor academice din aproape 200 de tari din lume. Acest aspect presupune ca pe fiecare disciplina sunt pregatiti cam 25 de studenti. Media de absolvire este extrem de ridicata- 99,9%. Practic, aproape toti care intra si termina, deoarece criteriile de selectie nu sunt doar stricte, dar demonstreaza si ca cei care intra acolo vor sa si termine. Absolventii din aceasta facultate au asigurat un serviciu inca din anul trei, de catre marile companii.
Salariu pentru un student in anul trei: 55.000 dolari
Salariu mediu din start la absolventii de la Warthon, anul trecut, la 22 de ani, oriunde sunt angajati este de 55.000 de dolari. in America inseamna destul de mult, este peste medie, mai ales la acesta varsta. La 55 de ani abia, acest salariu este considerat mediu. La 22 de ani este un salariu foarte mare. scoala este foarte renumita, iar directorii de la companiile unde tineri ca Michael vor fi angajati sunt absolventi ai acestei facultati.

Colegi de apartament din toate colturile lumii
A fost repartizat in campus intr-un apartament cu patru dormitoare, cu un coleg din Japonia sau Coreea de Sud , unul din Rusia si unul din China. Cu o parte dintre noii sai colegi a intrat deja in contact, pe internet. Pana in prezent, Michael este singurul roman absolvent al invatamantul liceal acceptat la Warthon. Unul singur si-a facut masteratul acolo, lucrand acum intr-o firma londoneza.
Acestea sunt performantele unui tanar orginar din Ratesti, care isi cunoaste in detaliu radacinile, chiar daca intamplarea a facut sa se nasca…in Grecia. Performantele acestea par poate prea indepartate fara sa stai macar de vorba cu Michael. Desi a plecat din copilarie in America, vorbeste si scrie romaneste foarte bine. Nu este genul de om care pleaca cativa ani in afara si apoi storceste cuvintele. Se vede ca provine dintr-o familie traditionala romaneasca, care a fost educat in acest spirit, dar care, si-a desavarsit constructia psihologica adoptand cultura americana. Cel mai mult iti poti da seama, din modul in care vorbeste si din ce vorbeste, ca este un tanar care isi cunoaste potentialul si care munceste la maximum sa si-l exploateze. A avut si sansa sa aiba parintii care sa il poate ajuta pe drumul spre implinire. Este cu siguranta mult mai util si mai interesant insa sa transpun in fata dumneavoastra, o parte din conversatia cu Michael. Interesant ar fi si pentru cei care, la aceasta ora, in Romania, se chinuie sa mai faca o noua reforma in invatamantul romanesc. Interesant pentru a intelege o viata, o cultura si un sistem. Pentru a intelege de ce America este cea care dicteaza in lume si cum a reusit un argesean sa cucereasca o asemenea forta.
Am avut un singur scop- sa invat!

Nu ti-a fost greu sa traiesti atat de departe de ai tai?
„Eram foarte mic cand m-am mutat si nu intelegeam prea mult aceasta schimbare. Pentru mine, cea mai importanta a fost scoala si a fost foarte usor sa ma gandesc ca, intr-un an sau in cateva luni, o sa-mi vad din nou bunicii, familia si prietenii. Am tinut legatura prin internet, prin telefon sau fotografii. Nu pot uita de familie cand ma duc in America, dar acolo am cu totul alte preocupari asupra carora ma concentrez” Te-a ajutat scoala de acolo sa te integrezi in comunitate, sa inteleg? „Este foarte greu sa faci trecerea de la o cultura la alta. A fost greu, dar foarte interesant, sa traiesc acasa intr-un mod romanesc, iar la scoala sa traiesc in cultura americana. Elevii si profesorii incearca sa iti ofere o noua familie, ceea ce m-a ajutat”.
Viata de liceean- ora cu ora

Ce diferente sunt intre scoala pe care tu ai facut-o si cea din Romania, a prietenilor tai?
„In America, m-a uimit transportul scolar. Sunt autobuze care trec prin oras si transporta gratuit elevii la scoala. La fel si la sfarsitul zilei. scoala este un campus, unde intra numai profesorii si elevii. Parintii au nevoie de aprobarea conducerii scolii. Totul este pazit, monitorizat si securizat. Esti in siguranta acolo tot timpul. Exista insa si dezavantaje. Acolo nu poti chiuli, spre exemplu! Nu ai unde sa te duci. Nu este insa ca la puscarie. Acolo te duci sa inveti si asta faci. Dar este un mediu placut. in fiecare zi este ceva nou”.

Descrie-mi o zi obisnuita din viata de liceu
„La scoala generala am avut opt materii in fiecare zi, tot anul. Din septembrie pana in iunie. Fiecare ora era de 45 de minute. La liceu insa, am avut tot opt materii, insa erau patru pe semestru. Fiecare ora de studiu dura de fapt o ora si jumatate. incepeam la 7,30, ceea ce insemna ca trebuia sa ma trezesc pe la 6 dimineata, ca sa prind autobuzul. Plecam la 6,30 de acasa si reveneam in jur de ora 18. La pranz aveam pauza de masa, o jumatate de ora. Aveam o cantina acolo. Masa era aproape gratuita. Erau preturi modice. Cu aproximativ un dolar iti asigurai masa, pentru ca era o scoala publica. Dupa ce terminam orele de studiu, adica in jur de 14,30, faceam sport. Pana la 17,30 aveam antrenament la inot. Aveam un program foarte strict, in campus. Cand terminam, plecam acasa, tot cu autobuzul. Acasa ajungeam in jur de ora 18. Mancam si pana la ora 21 si imi faceam lectiile pentru a doua zi. Asa era mai mereu, zi de zi. Cursurile variau: matematica, engleza, fizica, calcul matematic superior, limbi straine, clase de business.

Sa fii capitan la inot, presupune o mare onoare. in America se pune accent foarte mare si pe sport…
„…Toata lumea spune ca americanii sunt un pic… cam mari. De aceea, elevii sunt motivati sa faca sport. in afara de ora de sport de la scoala, sunt si programe speciale. Majoritatea elevilor fac sport si il fac la nivel de performanta. Lupte, inot, baschet, base-ball, fotbal american, fotbal european, golf- o multime de ramuri. Pentru fiecare dintre discipline se organizeaza competitii sportive interscolare. Este un adevarat campionat. Conditiile sunt extraordinare, atat de antrenament, cat si de competitii. Liceul meu avea dotari pentru salile de sport, inot sau pregatire fizica de ultima generatie. Bazinele in care ne pregateam sau concuram sunt de dimensiunea Bazinului Olimpic de la Pitesti, ca sa va faceti o idee. Campusul meu avea o circumferinta de doi kilometri. in afara de antrenament, pentru ca programul era foarte rigid, trebuia sa facem si exercitii la salile de forta, dar alergam si in campus. Cei care ne antreneaza sunt special angajati pentru asa ceva, nu sunt profesorii de sport obisnuiti. La competitii insa, aveam senzatia ca particam la evenimente internationale. La concursurile noastre veneau agenti care urmaresc sportivii. si cei de la forul olimpic american veneau sa ne urmareasca. Cei mai buni sunt contactati si au sanse extraordinare sa prinda chiar lotul olimpic.

Familia ta a facut un calcul, cat te-a costat practic liceul?
„Familia nu a simtit costurile educatiei, avand in vedere ca am facut liceul la o institutie publica. Pur si simplu, statul american chiar are grija de bani. Adica, din taxele si impozitele pe care le incaseaza, fiecare cota este dirijata acolo unde are destinatia. Ca atare, sistemul de invatamant functioneaza gratie exclusiv acestui sistem si a cotei care este dirijata din taxele si impozitele platite de populatie. Familia mea plateste pentru doua hectare si proprietatea lor, 5000 dolari anual taxe si impozite. Parintii nu au niciun fel de influenta acolo, indiferent de ce statut au in societate. Notele sunt confidentiale, sunt primite in plic acasa de parinti. Costurile de functionare ale scolii sunt enorme. Ganditi-va ca anul trecut a fost renovata sala de fitness, iar totul a costat 800.000 dolari. Fiecare clasa, si sunt vreo 200-300, este dotata cu laptop-uri. Sunt trei terenuri la dimensiuni oficiale, de baschet.
Exista o organizare speciala si pe varste. Fiecare ciclu scolar are imobilul propriu, tocmai pentru a nu aparea conflicte intre elevii mai mici si cei mai mari. Clasele VI – VIII (scoala intermediara), spre exemplu, sunt intr-o alta cladire. Anul acesta au aparut modificari. scoala generala este pentru clasele I-VII. scoala intermediara, adica, acum, clasele VIII- IX, se numeste junior high school, iar clasele X-XII sunt in senior high school. Vestimentatia este libera. Daca vrei sa vezi moda americana, te duci la liceu. Americanii au un mod foarte liber de a se manifesta. Sta in natura lor. Tinerii se saruta in incinta liceului fara probleme, spre exemplu.
Strangeam bani ca sa dam cadouri copiilor de Craciun

Educatia teoretica, sport, ce altceva mai faceati?
„Am facut parte dintr-un club care simula activitatea dintr-un tribunal, pentru ca as vrea sa intru in avocatura si era o buna modalitate sa invat Dreptul. Jucam roluri. Concuram cu alte scoli. Eram fie avocati, fie procurori si ne „bateam” pe diferite cazuri. Am facut multa munca voluntara. La noi la scoala exista Societatea de Onoare, care lucra pentru binele scolii si al comunitatii. La scoala, faceam tot felul de lucrari, tot ce era necesar. Pentru comunitate, spre exemplu, lucram in diverse locuri, strangeam bani si in scoala, si cu banii aceia cumparam cadouri pentru copiii mai putini norocosi decat noi. ii faceam fericiti de Craciun… Este vorba aici despre a ne construi caracterul, fiecare.
Primul job la 13 ani

Ai mai lucrat pana acum?
„Cand aveam 13 ani, am avut primul meu job. Am muncit la un restaurant japonez, dar cu proprietari chinezi. Lucram numai sambata, de la 16,30 pana se termina programul. Curatam mese, eram chelner, orice era nevoie. Alti copii stateau acasa, la calculator sau jucau fotbal. Eu m-am dus la munca, pentru a strange un ban. Pentru tot ce faceam, castigam 50- 60 de dolari pe noapte. Era foarte bine pentru mine”.

Te-a ajutat faptul ca ai avut rezultate sportive sa intri la facultate?
„Mentalitatea americana este urmatoare. Fiecare dintre noi are un talent. De aceea, elevii poate intra la facultate fie datorita talentului lor foarte mare la o disciplina sportiva, fie datorita capacitatii intelectuale. Daca ai fost recunoscut in ambele situatii, ai foarte mari sanse sa fii acceptat, pentru ca fiecare universitate cauta sa isi adune cele mai bune talente”.
Cum ai ajuns la Warthon?

„La sfarsitul toamnei, anul trecut, am inceput sa imi stabilesc universitatile unde doream sa aplic. Universitatea din Pennsylvania a fost favorita de la inceput, pentru disciplina de bancking. Stau la vreo doua ore distanta de campus. Acesta este situat chiar in Philadelphia, insa arata ca un fel de enclava, securizat total. Este inconjurat de verdeata. Unul dintre putinele locuri din acest oras. Stai in spatiu verde in campus si, cum pui piciorul in afara lui, in oras, dai de asfalt, cladiri si masini. in octombrie am vizitat campusul. Un ghid din anul trei mi-a aratat totul. Atunci am decis ca trebuie sa raman la acea facultate. Conform contractului, trebuia sa anulez orice cerere de aplicare la restul universitatilor. Am fost acceptat pe 12 decembrie, pe 19 decembrie m-au anuntat si ca am primit brusa integrala. Dupa aceea au venit si persoane de la celelalte universitati. Ceea ce este deosebit este ca esti contactat de unul dintre absolventii unversitatii, din orasul in care stai, care aranjeaza o intalnire cu tine. Acolo toti absolventii raman in legatura cu universitatile lor. iti spun ca esti acceptat, te felicita, iti povestesc ce te asteapta, iti raspund la intrebari. Pe mine m-a uimit cum au reactionat cei de la universitatile foarte mari cand i-am refuzat, spunandu-le ca am fost acceptat la Wharton. Unii erau parca mai bucurosi ca am fost acceptat la Wharton si ca am ales sa ma duc acolo, stiind cat de valoroasa este facultatea, decat daca ma duceam la ei”.

Care este legatura dintre absolventi si facultatile unde au absolvit?
„Acolo este un fel de lege nescrisa, care tine insa de aspect economic. Totul este privit ca o afacere. Cei care termina si care de obicei ajung directori, sponsorizeaza activitatea universitatilor de unde provin. in schimb, au astfel siguranta ca vor avea angajati cei mai buni absolventi. Sunt ca un fel de familie, dar cu relatii economice. Pentru ca absolventii sunt cu siguranta cu o capacitate foarte mare, ca atare stiu sa produca bani. La 30 de ani, un absolvent de Wharton are sansa sa devina milionar, doar datorita calitatilor lui. si elevii au mult de profitat, pentru ca au un viitor asigurat. De altfel, in America, Universitatile au mai multe surse de finanatare. Companiile care sponsorizeaza, afacerile proprii ale universitatilor- Harvard are afaceri imobiliare in Romania, spre exemplu- si finantari de la guvern”.
Distractie noaptea, scoala ziua

Am inteles partea cu munca. Dar distractia?
„Facultatea este ca in filme. si la petreceri. Exista si o diferenta. in filme, studentii sunt vazuti ca stau tot intr-o petrecere. Nu este chiar asa. Fiecare se distreaza. La Wharton insa am observat ca fiecare stie cand sa se distreze si cand sa invete. Noaptea petreci, iar ziua inveti. Alta viata nu poti sa ai. Este un program foarte agresiv. Dar daca nu te tii de el, te lasi si de scoala. La cat de greu este la aceasta facultate, este de ajuns sa te lasi o singura zi si ai picat. Exista si fratii, asa cum se vede in filme, dar scoala este pe primul loc. Competitia este intotdeauna pe primul loc. 99% din aplicanti au terminat pe primul loc sau pe locul doi liceele lor si majoritatea lor provin de pe tot globul. Anul acesta, majoritatea sunt asiatici, arabi si europeni. Am colegi cu care am intrat in legatura ai caror parinti sunt printi sau miliardari, dar care vin la Wharton ca sa invete. Concurenta este acerba. Este interesant insa ca la facultate inveti toate culturile din lume. De altfel, asa este viata. Afacerile sunt internationale in America”.
Ai avut ocazia sa asisti la un moment istoric in S.U.A., alegerea primului presedinte de culoare…
„A fost foarte ciudat. Nu tineam cu Obama. Nu doream sa iasa presedinte, din convingeri politice. Cand a devenit insa presedinte, a fost in America un soc extraordinar, mai ales in randul populatiei de culoare. Au simtit ca au castigat, ca istoria lor s-a schimbat. A fost foarte ciudat, sa traiesti alegerea primului presedinte negru din istoria tarii. A fost foarte interesant sa vezi cat de fericiti au fost americanii pentru un om despre care nu stiau nimic, dar care stia sa le vorbeasca si sa fie foarte popular. Se vede ca nu a fost ales doar din motive politice. si Hilarry Clinton a candidat, dar Obama a fost un om de succes si el a fost cel ales. stia sa cucereasca publicul si a facut-o foarte bine. Vad ca deocamdata face foarte bine. Daca poporului ii place de el, nu am ce sa mai spun”.
Acest interviu poate fi citit si in ziarul „Argesul”, in numarul de joi, 27 august 2009.

• Distribuie:
• Distribuie
•