Piteștean amendat pentru o mașină abandonată.
De la începutul lunii noiembrie și până în prezent, patru autoturisme abandonate pe domeniul public pe străzile Ion Cîmpineanu, Violetelor și Dimitrie Onciu din Pitești au fost ridicate de proprietarii lor. Nu înainte, însă, de a fi somați în acest sens de Poliția Locală.
În schimb, un alt piteștean nu a ținut cont de somația primită și a fost amendat cu 1.000 de lei pentru un autoturism abandonat pe strada Paltinului.
Odată ridicate de autorități, autoturismele sunt transportate într-un spațiu special amenajat în zona Târgului Săptămânal. Dacă vor să reintre în posesia lor, proprietarii trebuie să achite o taxă. AICI, amănunte. (Foto: descriptiv)












