Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au desfășurat, în perioada 15-29 iunie 2026, o amplă acțiune de control în benzinăriile din întreaga țară. Verificările au vizat unitățile în care sunt preparate și comercializate alimente, iar bilanțul scoate la iveală numeroase nereguli.
În total, au fost controlate 445 de benzinării, iar în urma verificărilor inspectorii au aplicat 32 de amenzi, în valoare totală de 258.800 de lei, precum și 34 de avertismente.
Controalele au urmărit respectarea normelor privind prepararea și comercializarea alimentelor, condițiile de depozitare, dar și modul în care sunt gestionate subprodusele de origine animală și deșeurile rezultate din activitatea unităților.
În timpul acțiunii, inspectorii ANSVSA au dispus retragerea oficială și trimiterea la neutralizare a 36,54 kilograme de produse de patiserie congelate, în valoare de 2.507 lei, scrie știripesurse.ro.
Printre cele mai frecvente nereguli descoperite s-au numărat prepararea de sandvișuri în unități fără aprobare sanitar-veterinară, lipsa spațiilor frigorifice destinate depozitării subproduselor de origine animală, recipiente de colectare neetichetate corespunzător, grafice de temperatură neactualizate, deficiențe privind etichetarea și depozitarea alimentelor, pardoseli deteriorate în spațiile de depozitare, precum și lipsa instruirii personalului și programe de autocontrol incomplete.
Președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, a subliniat că benzinăriile au devenit, pentru mulți români, locuri din care își cumpără frecvent cafea, sandvișuri sau produse de patiserie, motiv pentru care acestea trebuie să respecte aceleași reguli stricte de igienă și siguranță alimentară ca orice altă unitate care comercializează produse alimentare.
Autoritatea anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru a verifica respectarea normelor sanitare veterinare și pentru protejarea sănătății consumatorilor.












