- Publicat de: ePitești
- 3-03-2015, ora 11:03
- Știri
POLIȚIA, 3 ZILE DE FOC: ARESTĂRI, AMENZI DE MILIOANE ȘI ARME CONFISCATE
La sfârșitul săptămânii trecute poliţiștii argeșeni, alături de colegii lor din întreaga țară, au desfăşurat acțiuni suplimentare pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.
Citiți și: Pitești. Zeci de polițiști în stradă! A fost prăpăd azi-noapte!În perioada 27 februarie-1 martie peste 5.000 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au acţionat în teren la nivel național.
În cele trei zile în toată țara au fost făcute 1.073 de controale, 333 de filtre și 37 de percheziții. Poliţiştii au dat de urma a 321 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 35 au fost reţinute şi 10 arestate. De asemenea, au fost constatate 376 de infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 281 în flagrant delict.
Citiți și: „Jale” în parcarea Argeș MallÎn plus, au fost depistate 3 autoturisme care figurau în bazele de date ca fiind furate, puse în aplicare 14 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea şi confiscate 15 arme (12 letale şi 3 neletale).
Numărul amenzilor date în cele trei zile s-a ridicat la 9.639. Valoarea lor totală a fost de aproape 3.100.000 de lei. Cele mai multe amenzi, mai bine de 7.800, au fost aplicate de polițiștii rutieri. Printre cauze s-au numărat depășirea vitezei legale și șofatul sub influența băuturilor alcoolice. 443 de permise de conducere au fost reținute, iar 194 de certificate de înmatriculare auto, retrase. Amenzi au mai fost date și pentru încălcarea ordinii și a liniștii publice și comerț ilicit.
Pe deasupra, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 209.000 de lei.