New Profesional Consult 930 x 122

fsli

PROTESTE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT: „SUNTEM NEMULȚUMIȚI!”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ amenință cu proteste.

Citiți și: Salarii mai mari pentru profesori. Câți bani și când intră în conturi

„Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (…) a decis să înceapă protestele din 2 octombrie 2017, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris prin care se angajează să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă salariații din învățământ.

Membrii de sindicat reclamă faptul că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, ceea ce conduce la obţinerea unor venituri salariale mai mici decât ar trebui de fapt. Concret, angajaţii din învăţământ pierd, în medie, peste 3% din venitul brut, iar procentul poate fi mai mare dacă au mai multe sporuri.

Citiți și: Profesorii vor fi pedepsiți aspru dacă fac aceste lucruri

Totodată, suntem nemulţumiţi de faptul că Executivul nu a cuprins în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 sumele necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile legale de eşalonare a plăţii acestor sentinţe. În medie, fiecare angajat din Educaţie ar trebui să recupereze aproximativ 5.000 de lei.

Suntem nemulţumiţi de cuantumul mic al creşterii salariilor nete în anul 2018 comparativ cu creşterile salariilor brute, consecinţă a majorării contribuţiilor angajaţilor către stat. În urma calculelor făcute de FSLI şi recunoscute ulterior de ministrul Finanţelor Publice, precum şi de ministrul Muncii, dacă nivelul brut al salariilor creşte cu 50%, în realitate ceea ce va primi anul viitor fiecare angajat din învăţământ este de maximum 25%.

În acest context, FSLI cere Guvernului României începerea negocierilor şi încheierea unui acord scris până pe data de 25 septembrie 2017 prin care să fie soluţionate aceste solicitări, respectând următorul calendar:

-Începând cu cel târziu data de 1 octombrie 2017 sporurile salariale să se calculeze prin raportarea la actualele salarii de bază;

-La rectificarea bugetară care se va face până la sfârşitul anului 2017 să fie cuprinsă suma necesară pentru plata sentinţelor judecătoreşti;

-Până la sfârşitul acestei luni să se găsească o soluţie astfel încât salariile nete din învăţământ în anul 2018 să crească într-un procent mai mare decât cel anunţat de Executiv.

În situaţia în care Guvernul României va ignora solicitarea FSLI, vor începe acţiunile de protest, după cum urmează:

-Pe data de 2 octombrie 2017, între orele 12 și 14, vor fi pichetate toate prefecturile din reşedinţele de judeţ;

-În zilele de 4 şi 5 octobrie 2017 va fi pichetat sediul Guvernului.

Credem că și celelalte federații din Educație se vor alătura acestui demers.”, transmite Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SMART KIDS 570×90