New Profesional Consult 930 x 122

auto

ȘOFERI, VI SE PREGĂTEȘTE CEVA!

Guvernul vrea să interconecteze bazele de date ale Poliţiei şi ale autorităţilor fiscale, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, iar în cazul în care un cumpărător de autovehicul nu plăteşte în 60 de zile taxele cu privire la deţinere şi înmatriculare, înmatricularea va fi suspendată.

Citiți și: Infracțiune sau contravenție? Reguli importante pentru șoferi conform Codului Penal

”Autoritatea competentă transmite autorităţilor fiscale competente situaţia vehiculelor înscrise/transcrise în evidenţele proprii în primele 5 zile ale lunii pentru luna precedentă. În termen de 60 de zile de la data înscrierii/transcrierii transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul, titularul certificatului de înmatriculare este obligat să-şi îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deţinerea şi înmatricularea vehiculelor.”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Conform sursei citate, autorităţile fiscale competente vor transmite autorităţii competente situaţia vehiculelor pentru care proprietarii nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute, respectiv dacă titularul certificatului de înmatriculare nu a plătit obligaţiile fiscale.

Citiți și: Președintele României a desemnat primul-ministru! Vom avea Guvern, țara se stabilizează!

”Înmatricularea vehiculelor se suspendă de drept în cazul proprietarilor care nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile (în termen de 60 de zile – n.r.), începând cu prima zi după împlinirea acestui termen. Autorităţile fiscale competente comunică autorităţii competente îndeplinirea obligaţiilor restante în termen de 48 de ore de la îndeplinirea acestora. La primirea comunicării, autoritatea competentă revocă măsura suspendării înmatriculării.”, se mai arată în textul proiectului.

De asemenea, punerea în circulaţie a unui autovehicul cu înmatricularea suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Totodată, Guvernul va demara și modificarea cadrului normativ în vederea eliminării obligativităţii contravenientului de a transmite dovada plăţii către organul din care face parte agentul constatator, verificarea efectuării plăţii urmând să fie realizată la nivelul organului de executare. (Sursa: http://www.mediafax.ro/, editare și titlu: http://epitesti.ro/)

555×222 grota rece
HerasMed (570 x 90 px)