Truc pentru șoferi: Cu cât poți depăși viteza fără să primești amendă
Codul Rutier din România reglementează cu strictețe limitele de viteză pe drumurile publice, însă aproape toți șoferii au depășit, măcar o dată, viteza legală.
Totuși, puțini știu că, în anumite condiții, acest lucru se poate întâmpla fără riscul unei amenzi, chiar dacă sunt surprinși de Poliția Rutieră.
Limitele de viteză pe diferite categorii de drumuri
Limita generală de viteză în localități este de 50 km/h, însă în unele zone poate ajunge la 80 km/h pentru categoriile de vehicule A și B.
În apropierea trecerilor de pietoni sau a zonelor aglomerate, viteza poate fi redusă la 30 km/h, reducând riscul de accidente.
În afara localităților, limitele variază în funcție de tipul drumului și de categoria vehiculului:
– Pe drumuri naționale, viteza maximă permisă este de 70 km/h pentru categoriile A, B și C1 și de 80 km/h pentru categoriile C, D și D1.
– Pe drumurile naționale europene, categoriile A și B pot circula cu până la 100 km/h, iar categoriile C și D cu 90 km/h.
Pe drumurile expres, viteza maximă permisă crește la:
– 120 km/h pentru categoriile A, B și C1;
– 100 km/h pentru categoriile C, D și D1;
Truc pentru șoferi: Cu cât poți depăși viteza fără să iei amendă
– 85 km/h pentru categoriile A1, B1 și C1.
Autostrăzile oferă cele mai mari limite de viteză:
– 130 km/h pentru categoriile A și B;
– 110 km/h pentru categoriile C, D și D1;
– 90 km/h pentru categoriile A1, B1 și C1.
Când poți depăși viteza fără să iei amendă?
Iată un truc pentru șoferi: Noile reglementări din Codul Rutier permit șoferilor să depășească limita de viteză cu până la 5 km/h fără a primi amendă, scrie gandul.ro.
Această modificare a fost posibilă datorită aparatelor radar mai performante, care au o marjă de eroare mai mică.
Toleranța anterioară de 10 km/h nu mai este aplicabilă.
Amenzile pentru depășirea limitei de viteză
Dacă depășirea limitei este mai mare de 5 km/h, amenzile și punctele de penalizare cresc progresiv:
– Sub 20 km/h: 2 puncte de amendă (330-495 lei) și 2 puncte de penalizare.
– Între 21 și 30 km/h: 4-5 puncte de amendă (660-825 lei) și 3 puncte de penalizare.
– Între 31 și 40 km/h: 6-8 puncte de amendă (990-1.320 lei) și 4 puncte de penalizare.
– Între 41 și 50 km/h: 9-20 puncte de amendă (1.485-3.300 lei) și permisul suspendat pentru 90 de zile.
Depășirea limitei cu peste 50 km/h atrage sancțiuni severe, inclusiv suspendarea permisului și o amendă considerabilă.
Pentru a evita sancțiunile și, mai important, accidentele rutiere, este esențial ca șoferii să respecte limitele de viteză stabilite și să adapteze viteza la condițiile de trafic.
Truc pentru șoferi: Cu cât poți depăși viteza fără să iei amendă
Foto: Descriptiv/observatirulph.ro